8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMorsă eutanasiată din cauza oamenilor, omagiată cu o sculptură în bronz

Morsă eutanasiată din cauza oamenilor, omagiată cu o sculptură în bronz

O morsă eutanasiată din cauza oamenilor, a fost omagiată cu o sculptură în bronz. Morsa Freya devenise vara trecută o atracţie populară în fiordul Oslo din Norvegia. Ea a fost eutanasiată din cauza îngrijorărilor privind siguranţa publicului, scrie Agerpres.

Sculptura în mărime naturală a tinerei femele, care cântărea 600 kg, a fost instalată nu departe de locul în care Freya, în timpul vieţii, atrăgea mulţimi de curioşi care o priveau în timp ce se urca pe bărcile din fiord pentru a sta la soare şi pentru a dormi.

utorităţile norvegiene au eutanasiat morsa în august. Acestea se temeau ca animalul să nu fie o ameninţare pentru publicul care păstra distanţa, în pofida avertismentelor.

Decizia a stârnit un val de emoţie în Norvegia unde animalul devenise popular. O campanie pe internet a permis strângerea a peste 25.000 de dolari pentru realizarea sculpturii, a declarat organizatorul campaniei, Erik Holm.

„Am început (această campanie) pentru că sunt furios în legătură cu modul în care Departamentul de Pescuit şi statul au gestionat această situaţie”, a declarat el înaintea dezvelirii sculpturii realizate de Astri Tonoian.

„Dincolo de întrebările legate de Freya, trebuie să ne întrebam cum tratăm animalele şi natura. Trebuie să ne gândim la relaţia noastră cu fauna sălbatică”, a mai spus el.

Freya, care avea aproximativ cinci ani, fusese văzută în Marea Britanie, Olanda, Danemarca şi Suedia înainte să aleagă să petreacă o parte a verii în Norvegia.

Morsa este o specie protejată care trăieşte în general la latitudini mai nordice, pe teritoriile arctice.

Morsele nu atacă oamenii în mod normal, dar pot reacţiona agresiv dacă se simt ameninţate.

Citește și: Un bărbat a murit electrocutat de o betonieră

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS