Un student a fost găsit spânzurat, luni, într-un cămin studenţesc din municipiul Piteşti. Acesta s-ar fi aflat sub tratament cu medicamente pentru combaterea depresiei. Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă, scrie News.ro.
Trupul a fost găsit luni dimineaţă, la etajul al patrulea al unui cămin studenţesc care aparţine Universităţii din Piteşti. Poliţiştii au fost anunţaţi despre acest incident, prin 112, la ora 10.00.
”Din primele verificări s-a stabilit că un tânăr, de 23 de ani, din Leordeni, care urma tratament antidepresiv, s-ar fi spânzurat în casa scării căminului. Trupul tânărului va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, informează Inspectoratul de Poliţie Argeş.
Cazul a fost preluat de către poliţiştii de la Investigaţii criminale, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Citește și: Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul