11.6 C
Craiova
luni, 28 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTraficul din Craiova, paralizat în mai multe zone. Poliţia a lipsit cu desăvârşire

Traficul din Craiova, paralizat în mai multe zone. Poliţia a lipsit cu desăvârşire

Şoferii care au trecut, miercuri dimineaţa, prin zona cuprinsă între cartierul Lăpuş, bulevardul Decebal, strada Caracal şi Henri Ford şi-au consumat toţi nervii în traficul infernal. Toată lumea a întârziat la serviciu. Numai segmentul de drum de la Podul Electro până la sensul giratoriu din intersecţia cu străzile Caracal şi Henri Ford se parcurgea în 30 de minute. Motivele aglomeraţiei excesive ţin de lucrările de la Podul Electro, dar şi de alte lucrări de canalizare care au început, ieri, în zona sensului giratoriu din zona Ford. La acestea se adaugă şi numărul mare de angajaţi ai uzinei Ford care trebuie să ajungă zilnic la serviciu.

Autorităţile şi craiovenii cunosc faptul că întreaga zonă pe care am menţionat-o mai sus se aglomerează zilnic. Însă lucrările iniţiate la sensul giratoriu de la Ford au pus capac, iar situaţia a scăpat de sub control. Cu toate acestea, pe tot traseul foarte aglomerat nu era, ieri dimineaţă, nici măcar un echipaj de poliţie care să încerce să fluidizeze, cumva, circulaţia. O parte din vină o poartă şi Compania de Apă Oltenia, fiindcă nu a anunţat din timp lucrarea. Abia ieri a transmis un comunicat de presă. Astfel, şoferii care au ajuns cu maşinile pe arterele agomerate au aşteptat zeci de minute bară la bară până au reuşit să le traverseze.

Scandal în autobuz din cauza traficului

În îngrozitoarea aglomeraţie, unul dintre autobuzele E1, care a plecat de la Podul Electro la ora 08.33, a ajuns la intersecţia cu strada Caracal în 30 de minute. Practic, un drum care se parcurge în maximum 5 minute, a fost tranzitat în 30. Disperaţi, călătorii din autobuz au rugat şoferul să folosească linia de tramvai pentră că toată lumea întârzia la serviciu. Însă, şoferul nu a ţinut cont de solicitarea oamenilor. „Foloseşte, domne, banda pentru tramvai, că întârziem cu toţii la serviciu. Nu se poate aşa ceva! Laşi toate maşinile să treacă înainte şi noi nu mai ajungem la serviciu!“, i-a transmis o călătoare şoferului. Apoi, mai multe voci din autobuz au început să se plângă de situaţie. În zadar, însă, şoferul şi-a continuat drumul fără să ţină cont de rugămintea călătorilor.

Am întrebat conducerea RAT Craiova dacă şoferii au vreo obligaţie să folosească calea de rulare a tramvaiului. Directorul regiei spune că nu există o obligativitate în acest sens, însă că şoferii de autobuz pot folosi calea de rulare a tramvaiului, ca orice alt participant la trafic. „Şoferii nu sunt obligaţi să facă acest lucru, dar au această posibilitate. Lucrul acesta ţine şi de fiecare şofer în parte. Probabil unora le este teamă ca nu cumva să fie amendaţi de poliţie. Însă, în mod normal, şoferii sunt obligaţi să respecte anumiţi timpi pentru o cursă. Majoritatea respectă aceşti timpi. Iar când văd că drumul este foarte aglomerat, apelează şi la zona căii de rulare a tramvaiului. Însă, în mod normal, pe această zonă circulă doar autobuzele care înlocuiesc tramvaiele“, a spus Marcel Tănăsescu, directorul RAT Craiova.

CAO a anunţat cu întârziere lucrările din zona Ford

Chiar dacă miercuri dimineaţa, şoferii care au ajuns în zona sensului giratoriu de la Ford au observat că muncitorii de la CAO au iniţiat lucrările de canalizare, compania nu a anunţat, măcar cu o zi înainte, acest lucru. Astfel, chiar şi oamenii care aveau posibilitatea să ocolească zona au fost nevoiţi să suporte aglomeraţia, în lipsă de informaţii. După ce a văzut haosul provocat miercuri dimineaţa, Compania de Apă a transmis un comunicat de presă prin care a anunţat că au început lucrările. De astăzi, însă, va fi şi mai rău. Asta pentru că pe anumite segmente din Henry Ford se va circula pe câte o bandă.

„Compania de Apă Oltenia a demarat lucrările de construire a unei rețele de canalizare pluvială pe strada Henry Ford din municipiul Craiova. Întinsă pe aproximativ 1 kilometru, de la sensul giratoriu până la podul de cale ferată. Investiția este realizată cu forțe proprii. Reţeaua va prelua apa care se strânge în această zonă sensibilă, atunci când sunt precipitații abundente. Lucrările se vor desfășura pe tronsoane de câte 150 metri. În acest context, de joi, 04.05.2023, se restricționează circulația pe strada Henry Ford la două benzi (câte o bandă pe sens), pe zone limitate la 150 metri. Compania de Apă Oltenia va suplimenta echipele implicate în această lucrare. Se va lucra 24 de ore din 24, pentru realizarea rețelei de canalizare pluvială în cel mai scurt timp. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în această zonă. Vă mulțumim pentru înțelegere!“, au transmis reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia.

Poliţia spune că va acţiona pentru a fluidiza traficul

După întreaga situaţie neplăcută creată de traficul infernal de miercuri dimineaţa, poliţia spune că de astăzi vor fi echipaje de la Rutieră pe arterele aglomerate. „S-a luat decizia, după ce am fost informaţi cu privire la lucrările care se vor executa în zona Ford, să fie trimise echipaje de poliţie zilnic, în intervalele orare cele mai aglomerate, pentru fluidizarea traficului“, au menţionat reprezentanţii IPJ Dolj.

În concluzie, şoferii care ajung în această zonă, trebuie să îşi ia o marjă mult mai mare legată de timpul pe care îl vor pierde până la serviciu sau să ocolească, atât cât se poate, arterele foarte aglomerate.

Citeşte şi: Continuă bătaia de joc cu introducerea canalizării în Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS