2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAutoÎnmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 25%

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 25%

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 25% în primele patru luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2022, până la un volum de 37.447 de unităţi. Asta reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV). Datele sunt citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

La nivelul lunii aprilie 2023, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi s-a majorat cu 16,48%, comparativ cu luna similară din anul anterior. A ajuns la 9.865 de unităţi.

În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în aprilie, 21.846 de exemplare. Mai puţin cu 14,4% în comparaţie cu aceeaşi lună din 2022, conform Agerpres.

Clasamentul pe mărci de autoturisme noi este condus de Dacia

În intervalul ianuarie – aprilie 2023, acelaşi tip de înmatriculări a ajuns la 98.453 de exemplare. Este în scădere cu 6,5% faţă de perioada similară din 2022, când erau înregistrate 105.323 de unităţi.

Clasamentul pe mărci de autoturisme noi este condus, în intervalul de referinţă, de Dacia – cu 16.476 de unităţi. Este urmată de Renault, cu 3.865 de unităţi; Hyundai (3.201); Skoda (3.013) şi Toyota (2.837).

Citeşte şi: Operatorii din call-center vor avea la dispoziție 5 minute să răspundă la apeluri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS