3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCu ce se mai laudă RAT Craiova

Cu ce se mai laudă RAT Craiova

Se anunţă schimbări în ograda RAT-ului, societatea deţinută de Primăria Craiova care gestionează transportul public în comun.

În aşteptarea autobuzelor electrice cumpărate de la firma turcă BMC, RAT-ul pregăteşte terenul pentru staţiile de încărcare. Din cele 30 de autobuze electrice, primul autobuz a fost adus la Craiova la sfârșitul lunii aprilie. În mai vor fi aduse 23, iar ultimele 6 vor ajunge până la sfârșitul lunii iulie. Între timp RAT-ul a luat certificat de urbanism pentru amplasarea a 30 de staţii electrice de încărcare pentru autobuzele electrice. Acestea vor fi montate pe Calea Severinului în incinta autobazei RAT.


„Ne pregătim pentru obţinerea autorizaţiei necesare amplasării staţiilor de încărcare lentă a autobuzelor. Sunt 30 de staţii de încărcare pentru autobuzele electrice care urmează să vină. Acestea vor fi montate pe Calea Severinului, în curtea RAT-ului”, a declarat pentru GdS, Marcel Tănăsescu, director RAT Craiova

Apar panouri pentru informarea călătorilor în staţiile RAT

În sfârşit promisiunile RAT-ului, privind instalarea unor panourile de informare a călătorilor cu mijloacele de transport în comun prind contur. Asta după ce vechile panouri electronice, din staţiile de autobuz şi tramvai au stat ani în şir nefolosite, apoi au dispărut. Acum, Regia de transport a început să monteze, în staţiile destinate călătorilor, acele panouri destul de necesare. Acestea au fost achiziţionate de Primăria Craiova şi sunt simple panouri din tablă. Informaţiile care se găsesc pe noile panouri fac referire la traseele care trec prin zona în care acestea sunt amplasate, conţin printre altele codul QR al aplicaţiei online a RAT-ului.

Achiziţia tramvaielor şi autobuzelor electrice destinate transportului public din Craiova îşi continuă cursul şi în această perioadă.

Tot pe acest panou este trecută şi denumirea respectivei staţii. Călătorii pot scana codul QR şi intra în aplicaţia „Craiova – Transport”. Aceasta este disponibilă pe orice telefon mobil, putând fi accesată din Google Play sau din Apps Store. Călătorii o pot descărca gratuit. Ea oferă în mod transparent călătorilor toate informațiile de care aceștia au nevoie pentru a călători cu mijloacele de transport în comun. În afara de alte facilități oferite călătorilor, substituie și funcțiile oferite de panourile de informare călători din stațiile de autobuz, spun reprezentanţii RAT Craiova.

„Totodată, am început să montăm acele tăbliţe de informare cu traseele în fiecare staţie. Am început pe traseul Gară -Romaneşti. Panourile indică traseele care trec prin zonă, apare codul QR care ajută la folosirea aplicaţiei. primele au fost deja montate pe traseul 1, traseul 2 şi vom continua cu celelalte trasee”, a declarat pentru GdS, Marcel Tănăsescu, director RAT Craiova.

RAT Craiova mai amenajează 25 de staţii de aşteptare

Tot la capitolul staţii de autobuz, dar şi de tramvai, RAT-ul continuă motarea acelor adăposturi modulare. Acele copertine plus băncuţe vor fi montate în staţiile de autobuz din cartierele Craiovei. Sunt trecute pe lista amenajărilor, staţiile din cartierul Craioviţa Nouă, Brazda lui Novac şi Rovine.

Reprezentanţii regiei spun că astfel de module ar urma să fie montate şi în staţiile de tramvai, acolo unde spaţiul permite. Societatea deţinută de Primăria Craiova nu face altceva decât să continue acţiunea demarată în 2020 privind amplasarea de adăposturi noi pentru călători, formate din module. Adăposturile modulare pentru cele 25 de staţii de aşteptare pentru autobuz şi tramvai vor fi dotate cu bănci de odihnă şi vor asigura călătorilor protecţie faţă de soare şi de intemperii.

„Montăm aceste module în staţiile de aşteptare călători în zonele care necesită astfel de mobilier. Este acelaşi fel de module care au fost montate până acum, adică staţii cu acoperiş, cu băncuţe. Vor fi amenajate 25 de staţii cu două sau trei module. Acestea vor fi amplasate în Craioviţa Nouă, Brazda lui Novac şi Rovine. Menţionez că astfel de spaţii vor fi montate şi în staţiile de tramvai. Pentru aceste module s-a făcut licitaţie anul trecut. Anul acesta mai avem pe lista de investiţii achiziţionarea altor module. Vom monta astfel de adăposturi şi în staţiile de tramvai de la Podul Electro spre zona Calul Mort.”, a mai spus Marcel Tănăsescu.

CITEȘTE ȘI: https://www.gds.ro/Local/2023-04-28/cl-craiova-a-votat-gunoiul-se-scumpeste-bani-pentru-sterilizarea-cainilor-pensionarii-au-gratuitate-la-rat/

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS