1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProfesor de la Liceul de Artă din Craiova, reţinut pentru proxenetism

Profesor de la Liceul de Artă din Craiova, reţinut pentru proxenetism

UPDATE: În urmă cu puţin timp, Judecătoria Craiova a respins propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori. Potrivit unor surse judiciare, pe numele bărbatului nu a fost dispusă nici o măsură preventivă.

Ştirea iniţială:

Cosmin Constantin Marcea, profesor de sport la Liceul de Artă din Craiova, a fost reţinut ieri de poliţiştii doljeni pentru proxenetism.

Zeci de mii de euro de la fetele pe care le prostitua

Potrivit poliţiştilor, bărbatul de 35 de ani apela la metoda „lover boy”, foarte cunoscută în rândul proxeneţilor, pentru a atrage fete pe care apoi le trimitea la prostituţie.

„Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au reţinut miercuri, 3 mai, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism în formă continuată (patru acte materiale). În fapt, bărbatul este bănuit că în perioada 2013 – 2017, folosindu-se de metoda „lover boy” şi speculând starea de vulnerabilitate a patru femei din judeţul Dolj, le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituţia în Germania, Italia şi Norvegia. Sumele de bani astfel obţinute, aproximativ 70.000 de euro, au fost însușite de bărbat“, au declarat poliţiştii doljeni.

Percheziţii acasă la profesor

Miercuri dimineaţa, poliţiştii au făcut percheziţii la locuinţa profesorului de sport. În urma cercetărilor, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. „În dimineaţa zilei de 03 mai a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului, în municipiul Craiova. Cu această ocazie au fost ridicate mai multe mijloace de probă, bărbatul fiind condus la audieri. În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată (patru acte materiale). Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul zilei de 4 mai, persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.“, au mai precizat poliţiştii.

S-a învoit la şcoală

Fiindcă miercuri avea deja probleme cu poliţia, Cosmin Marcea s-a învoit la liceu motivând că are nişte probleme în familie. Directorul Liceului de Artă a aflat astăzi din presă că, de fapt, profesorul a fost reţinut de poliţie.

„Domnul profesor Cosmin Marcea predă Educaţie Fizică şi Sport la noi la liceu. Este cadrul didactic suplinitor, unul dintre cei aproximativ 150 de profesori ai noştri, angajaţi în acest an şcolar. Dumnealui are contract de muncă pe perioadă determinată încheiat cu liceul nostru, înepând din anul 2017. Eu sunt director din 2021. De atunci până acum conducerea şcolii nu are cunoştinţă de vreo faptă sau vreun conflict în care să fi fost reclamat acesta. Nimeni nu a înaintat vreo sesizare care să facă referire la vreo formă de comportament inadecvat în ceea ce îl priveşte. Nu am fost informat că ar fi fost reţinut de poliţie, am aflat din spaţiul public. Dumnealui s-a învoit pentru ieri şi astăzi. A motivat că are nişte probleme de familie“, a declarat Eduard Gegiu, directorul Liceului de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova.

Profesorul trăieşte în lux şi opulenţă

Am aruncat o privire pe pagina de Facebook a profesorului de sport. Luxul pe care îl afişează acesta este departe de a putea fi asigurat din salariul unui profesor suplinitor. Maşini de lux, vacanţe în locuri foarte scumpe şi haine de brand – sunt elementele cu care profesorul se laudă constant pe pagina de socializare.

Citeşte şi: Traficul din Craiova, paralizat în mai multe zone. Poliţia a lipsit cu desăvârşire

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS