11.7 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCîrstea şi Begu intră în „focurile“ de la Roma! Misiuni diferite pentru românce

Cîrstea şi Begu intră în „focurile“ de la Roma! Misiuni diferite pentru românce

Irina Begu și Sorana Cîrstea își încep în această săptămână aventura la Foro Italico (Roma), acolo unde vor face ultima repetiție generală înainte de Roland Garros. Irina Begu a fost ocrotită de șansă și va avea adversare abordabile, în primele tururi, în timp ce pe Sori o așteaptă un duel de foc cu Ostapenko, încă din turul secund.

Irina Begu va juca direct în turul secund cu învingătoarea din disputa Xiyu Wang – Lucrezia Stefanini și, în mod normal, nu ar trebui să aibă probleme. În turul 3, în schimb, capul de serie 31 va avea o dispută de foc, cu numărul 3 mondial, Jessica Pegula. 

În ceea ce o privește pe Sorana Cîrstea, aceasta este pe jumătatea de tablou a Igăi Swiatek, dar cele două s-ar putea întâlni doar în semifinale. Sori își va începe parcursul la Roma contra americancei Volynets. În turul secund, reprezentanta noastră va avea o bătălie foarte grea, cu Jelena Ostapenko, capul de serie 20. Dacă va trece de Ostapenko, Cîrstea va avea o misiune infernală în turul 3, unde cel mai probabil se va lovi de Barbora Krejcikova. Câștigătoarea de la Roland Garros 2021 e într-o revenire de formă și are avantaj în meciurile directe cu sportiva din Târgoviște.

Pe tabloul principal de la Roma se mai află și Ana Bogdan, care va juca în primul tur cu o sportivă venită din calificări. Dacă va trece de această fază, românca o va întâlni în manșa a doua pe Caroline Garcia, favorita 5 la Foro Italico. Pe tabloul de calificări de la turneul din capitala Italiei se mai află și Gabriela Ruse, astfel că am putea avea patru reprezentate la competiția de la Roma.

Citeşte şi: Nicholas Ionel a ridicat trofeul de la Larnaca. În finală a trecut de un alt român

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS