7.3 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrimiși în judecată pentru falsuri cu fonduri europene

Trimiși în judecată pentru falsuri cu fonduri europene


Procurorii DNA Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a șase inculpați (cinci persoane fizice și S.C. Euro Jobs S.R.L.).

Aceștia sunt acuzați de folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2013, s-au implementat patru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile pe piața muncii.

Administratorul SC Euro Jobs SRL ar fi depus 29 cereri de rambursare la care ar fi atașat mai multe documente false (rapoarte tehnice de implementare). Din acestea reieșea că toate cheltuielile sunt eligibile, iar informațiile conținute sunt corecte și corespund realității. Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, activitățile cu privire la furnizarea programelor de formare profesională nu s-ar fi desfășurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore și de cursanți decât cel indicat scriptic.

Documentele au fost puse la dispoziție de ceilalți inculpați

O parte din documentele respective ar fi fost puse la dispoziția administratorului S.C. Euro Jobs S.R.L de către ceilalți inculpați. Aceștia aveau calitatea de manager proiect respectiv responsabil formare profesională continuă.
Prin demersurile de mai sus au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.726.611 de lei.

Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Europene Capital Uman s-a constituit parte civilă.
În cauză, s-au instituit măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și: 900 de locuri de muncă la Bursa Generală a Locurilor de Muncă Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS