Un doljean a fost arestat pentru trafic de persoane și proxenetism, de procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova.
Tânărul, de 31 de ani, din comuna Calopăr, este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința acestuia, fiind ridicate înscrisuri, mijloace de probă și sume de bani.
Din cercetări a reieșit că, din 2013 până în prezent, folosindu-se de metoda „lover boy”, iar, ulterior, prin exercitarea de acte de violență fizică și verbală, bărbatul ar fi exploatat sexual șase tinere, trei din județul Dolj, iar alte trei din București, Olt și Brăila.
Acesta le-ar fi determinat pe tinere să practice prostituţia stradală în Italia. Fetele practicau prostituția și în cluburi și case de toleranță din Italia, Germania, Belgia, Elveția, Austria și Finlanda. Sumele de bani astfel obținute, între 1.000 și 2.000 de euro pe zi, au fost însușite de bărbat.
Cel în cauză a fost condus la audieri. Inițial, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi pe numele lui s-a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
Citește și: Valeriu Zgonea va candida la șefia ANCOM