6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePrimele proceduri de rotablaţie, la Spitalul Judeţean Craiova

Primele proceduri de rotablaţie, la Spitalul Judeţean Craiova

Şase pacienţi din Oltenia au beneficiat, zilele trecute, de primele proceduri de rotablaţie realizate în cadrul Clinicii de Cardiologie Intervenţională de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. A fost un adevărat „maraton” încheiat cu succes, iar odată cu această premieră Clinica de Cardiologie Intervenţională îşi extinde adresabilitatea prin abordarea de noi cazuri complexe. Astfel, pacienţii din regiune vor putea beneficia de tehnologii inovatoare care le pot salva viaţa fără a recurge la operaţia pe cord deschis.

Două zile maraton

Rotablaţia coronariană îndepărtează calciul depus pe peretele vaselor de sânge prin introducerea unei freze miniaturale. Printr-o rotație concentrică la viteze foarte mari – de până la 190.000 rotaţii pe minut – aceasta dezintegrează depunerile şi permite astfel tratarea chiar şi a celor mai complexe cazuri fără operație pe cord deschis.

„Două zile excepționale la Spitalul Județean Craiova. Am început programul de rotablație cu sistemul Rotapro. Au fost efectuate 6 cazuri foarte bine selectate, unul dintre ele cu rotablație pe două vase, unul cu RotaTripsy. Un adevărat maraton pentru tratamentul leziunilor coronariene calcificate”, a transmis medicul Eugen Ţieranu.

„Rotatripsy” este o combinaţie între aterectomia rotaţională (rotablaţie) şi litotriţia intravasculară, o combinaţie între două tehnologii inovatoare concepute pentru a aborda leziunile intens calcificate.

Clinica de Cardiologie, o şansă pentru pacienţi din tot sudul ţării

În Clinica de Cardiologie de la Craiova funcţionează acum atât partea de chirurgie intervenţională, cât şi partea de chirurgie cardiovasculară. În ultimul timp, la Craiova au ajuns inclusiv pacienți de la Tulcea sau Brăila. În urmă cu doi ani, dr. Emilia Goanță a adus deja o premieră națională aici, la Craiova. Primul implant cu defibrilator subcutanat din România

Totuşi încă există pacienţi care nu ştiu că pot beneficia la Craiova de intervenţii chirurgicale complexe, fără niciun cost. „Vrem ca oamenii să înțeleagă că pot veni la noi pentru a face coronarografii, pentru stenturi, pentru stimulatoare și că beneficiază de toate acestea în baza asigurării de sănătate”, sublinia dr. Sebastian Militaru, într-un material realizat în trecut de GdS cu echipa medicală de la Cardiologie Intervenţională.

Citeşte şi: „Imaginează-ţi o barcă. Şi apoi, inima. Povestea reprogramatorilor de inimi de la SCJU Craiova”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS