-2.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportVolei / Trimisă pe locul 4 de SCMU Craiova, CS Dinamo a trecut la schimbări

Volei / Trimisă pe locul 4 de SCMU Craiova, CS Dinamo a trecut la schimbări

SCMU Craiova a obţinut în acest sezon, pe lângă trofeul Cupei României şi mult râvnitele medalii de bronz, în dauna echipei CS Dinamo Bucureşti. În finala mică a campionatului, oltenii au trecut cu scorul de 3-1 la general de bucureşteni, producând o mică surpriză la nivel naţional având în vedere situaţia financiară a clubului alb-roşu. Cu cel mai mare buget din ţară, cu un obiectiv clar, şi anume titlul, dar şi cu o foame de performanţă, Dinamo nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi a încheiat chiar şi în afara podiumului, pe poziţia a 4-a.

În urma acestui sezon dezastruos pentru clubul din capitală, oficialii au început să facă schimbări majore, iar primele „capete“ căzute sunt de pe banca tehnică. CS Dinamo le-a mulţumit tehnicienilor care au condus echipa în ultimele două sezoane, antrenorul principal Fernando Munoz Benitez şi antrenorul secund Akif Gokhan Oner.

Marele Moculescu vine în „Ştefan cel Mare“

La scurt timp după decizia despărţirii de cei doi tehnicieni, clubul Dinamo a numit noua bancă pentru sezonul care va urma. Altfel zis, reputatul antrenor român Stelian Moculescu a fost numit la cârma echipei dinamoviste, după cum se anunţă într-un comunicat, pe pagina oficială de Facebook.

„Legendarul“ Stelian Moculescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria acestui sport, vine la cârma echipei de volei masculin CS Dinamo Bucureşti“, se arată în comunicatul clubului.

Moculescu a câştigat în cariera sa 20 de titluri de campion în Bundesliga germană, dar şi Liga Campionilor.

CS Dinamo reface un trio care a colaborat şi la echipa VfB Friedrichshafen, compus din antrenorii Stelian Moculescu (principal), Bogdan Tănase (secund) şi Adrian Gontariu, fost jucător al formaţiei germane şi în prezent team managerul lui Dinamo.

Citeşte şi: Judo / Lorena Manda şi Alexia Uşurelu (CSU Craiova) s-au întors cu medalii de la CN U23

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS