5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRusul Medvedev a triumfat la Roma! Rune nu a luat niciun set în finală

Rusul Medvedev a triumfat la Roma! Rune nu a luat niciun set în finală

Daniil Medvedev (3 ATP) și-a adjudecat titlul turneului Masters de la Roma, după ce l-a învins în finală pe danezul Holger Rune (7 ATP), scor 7-5, 7-5.

jucătorul rus a controlat primul set, danezul reușind să revină de fiecare dată și să egaleze, dar Medvedev s-a detașat spre final şi s-a impus cu 7-5. În setul al doilea, Rune a condus cu 2-0 și 5-3, având o șansă mare să trimită meciul în setul decisiv, dar din nou experiența lui Daniil Medvedev și-a spus cuvântul. Acesta a întors soarta meciului, a trimis actul în prelungiri şi a închis meciul cu un nou 7-5. Partida a durat o oră și 43 de minute.

De-a lungul carierei, Holger Rune (20 de ani) a câștigat turneele de la Munchen 2022 şi 2023, Stockholm 2022 şi ATP Masters 1000 Paris 2022.

Pe lângă Roma, Medvedev a mai câștigat în acest an titlurile de la Rotterdam, Doha, Dubai și Miami și a pierdut finala de la Indian Wells.

Mastersul de la Roma a avut loc în perioada 10-21 mai, pe zgură, a făcut parte din categoria ATP 1000, a avut premii totale în valoare de €7.705.780, Novak Djokovic era campionul en-titre, iar Rafael Nadal deține recordul de titluri de la Foro Italico (10).

Citeşte şi: Elena Rîbakina a ridicat trofeul de la Roma. Kalinina s-a retras în finală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS