Accidentarea lui Nicușor Bancu le-a dat calculele peste cap conducătorilor olteni pentru o perioadă. După căutări amănunțite, la Universitatea Craiova a fost adus Basile Ndong, din Norvegia, de la IK Start. Mutarea a fost privită cu scepticism, dar ulterior s-a dovedit a fi benefică. Fotbalistul de 24 de ani și 1.73 metri, născut în Mbini (Guineea Ecuatorială), a demonstrat că are o viteză foarte bună, este tehnic și face treabă atât în apărare, cât și în atac atunci când urcă. Africanul i-a cucerit pe olteni, dar și invers.
Basile Ndong ne-a vorbit despre venirea sa în Bănie și despre surpriza frumoasă de care a avut parte.
„Totul a decurs foarte bine din prima zi în care am ajuns aici. Am fost foarte bine primit de noii mei colegi. Nici nu mă așteptam să fie altfel, clar. Adevărul este că nu știam că Universitatea Craiova este o echipă atât de iubită și de frumoasă aici, în România. Cu siguranță este cel mai bun club cu care am semnat până în acest moment. Sunt mândru de acest lucru și nu vreau să dezamăgesc“, a spus fundașul Științei, pentru GdS Sport.
„La voi, în Craiova, sângele fierbe mereu pentru fotbal“
„Busuioc“, așa cum îl alintă colegii din prima zi de lucru a sa, este încântat de oraș, de suporteri, de stadion și de baza de pregătire: „Este incredibil cum s-a întâmplat totul! De la primul joc în care am evoluat aici, la Craiova, am văzut că suporterii susțin mereu echipa, indiferent de adversar, de vreme, de locul din clasament sau de distanța pe care trebuie s-o facă pentru a fi lângă noi. Aici, la voi, în Craiova, sângele fierbe mereu pentru fotbal. Asta îmi dă și mie energie pentru meciuri. Oltenii sunt oameni frumoși, calzi și mereu săritori, asta e clar“.
„Mă simt foarte bine și fericit să mai am o familie aici, la Craiova“
Întrebat cum s-a ajuns la nickname-ul său, „Busuioc“ ne-a explicat cu drag și a punctat că este fericit în Bănie: „Colegii îmi mai spun Basi, Basilio, Busuioc mai rar. Sunt alintat când suntem la analiza video. Cu siguranță îmi spun Busuioc pentru că le e mai ușor și e și amuzant. Alteori, colegii îmi spun pe numele de familie, Ndong. Mie îmi place oricum, asta și pentru că atmosfera este foarte bună. Mă înțeleg foarte bine cu toți colegii, dar în mod special petrec mai mult timp cu Raul Silva. Uneori ies să mănânc ceva cu alți jucători și mă învață mai multe lucruri despre România și despre Craiova în special. Mă simt foarte bine și fericit să mai am o familie aici, la Craiova“.
Și pentru că tot a vorbit despre mâncare, iată ce l-a impresionat: „Mâncarea din România este foarte bună! Am încercat mai multe feluri tradiționale, dar cel mai mult mi-a plăcut ciorba rădăuțeană. Am auzit și de sarmale, ciorbă de burtă, o să le încerc“.
Crede că fotbalul românesc îi este superior celui din Norvegia
Basile Ndong a făcut și o comparație între fotbalul din România și cel din Norvegia, unde a evoluat ultima dată.
„România este o țară grozavă în ceea ce privește fotbalul. Cred că este mult mai bine decât în precedenta țară în care am jucat. Îmi place cum se desfășoară fotbalul aici. Mai presus de toate îmi place cum gândesc jucătorii mari, care vor să realizeze lucruri grozave“, a spus fotbalistul Craiovei.
Acesta nu se gândește să fie pasager prin viața Universității, ci să facă o treabă excelentă în tricoul alb-albastru.
„Din punctul meu de vedere sunt încă tânăr și eu trebuie să lupt pentru club, pentru toate obiectivele. Individual, trebuie să dau totul pentru fiecare joc în parte. Pe teren, toți suntem uniți. Categoric Universitatea Craiova poate fi o rampă de lansare într-un alt campionat mai puternic, dar e încă extrem de devreme să mă gândesc acolo. Dacă va fi să fie, rămâne de văzut. Am o echipă de suflet, Manchester City. Mi-aș dori extrem de mult să pot juca acolo la un moment dat“, a explicat fotbalistul african.
Universitatea Craiova luptă an de an pentru calificarea în cupele europene, iar Basile Ndong are așteptări mari.
„Toate echipele luptă pentru un obiectiv clar și, într-adevăr, noi avem puterea pentru a fi lideri la toate capitolele. Vom da totul pentru a duce echipa acolo sus, unde îi este locul“, a încheit „Busuioc“.
Citeşte şi: Mihai Rotaru anunţă schimbări la Universitatea Craiova