Rare sunt ocaziile când craiovenii pot primi răspunsuri de la primarul Olguţa Vasilescu la întrebări nepregătite dinainte. Una dintre acestea a fost şedinţa de consiliu local de joi când edilul Craiovei a trebuit să explice, de exemplu, cât mai durează balamucul din traficul de pe străzile oraşului sau de ce nu construieşte primăria pasaje pietonale în zonele cu trafic intens. De fapt, secţiunea „Întrebări şi Interpelări“ a fost cea mai interesantă parte din întreaga şedinţă. Votarea celor 47 de proiecte s-a „executat“ la foc automat în 25 de minute maxim. Mai mult a durat citirea titulaturii proiectelor decât dezbaterea lor. Care a lipsit aproape cu desăvârşire.
Acum câteva zile doi elevi, fiul deputatului Ringo Dămureanu şi un coleg de-ai săi, au fost agresaţi de mai mulţi puşti în timp ce se deplasau cu tramvaiul. Agresorii le-au rupt hainele şi i-au umplut de sânge. Vinovaţii au fost depistaţi rapid cu ajutorul camerelor de supraveghere din noile tramvaie. Noroc cu ele. Discuţia despre siguranţa din mijloacele de transport în comun din Craiova este mai veche, iar subiectul a fost adus în atenţia primăriei încă de anul trecut tot în cadrul unei şedinţe de consiliu local.
„În ultima perioadă, mai ales de când a început școala, am primit sesizări de la părinți că în autobuze circulă tot felul de persoane dubioase, care, într-un fel sau altul, se iau de copiii care circulă. Cineva mi-a solicitat în mod expres, dacă se poate, să fie mai mulți angajați de la Poliția Locală în aceste autobuze, ca să prevină aceste lucruri. Există și la IPJ câteva sesizări în acest sens și cred că ar trebui să facem ceva, pentru că, din acest motiv, părinții încep să fugă de transportul în comun”, spunea anul trecut Cosmin Teodorescu în plenul Consiliului Local Craiova.
Camere, nu poliţişti
Primarul Craiovei a explicat atunci că problema va fi rezolvată în 2023, când parcul auto al RAT va dispune de mai multe mașini și tramvaie.
”Din cauza asta ne dorim foarte mult ca, de anul viitor, din februarie, când avem toate autobuzele și tramvaiele noi, să putem să extindem transportul școlar. Deci, avem în plan toate lucrurile acestea, dar le facem când avem și toată infrastructura pusă la punct. Am făcut licitația, s-a terminat de doi ani, acum așteptăm să ne livreze autobuzele în termenul care, desigur, e convenit în contract. Undeva prin februarie credem că le vom avea pe toate, plus cele 17 tramvaie”, răspundea primarul Olguța Vasilescu.
Alt an, aceeaşi problemă
Aceeaşi problemă a fost expusă şi în şedinţa de ieri. Din răspunsul primarului reiese că poliţia locală nu va asigura ordinea în mijloacele de transport, ci ne vom baza pe camerele de supraveghere ale noilor tramvaie. „Să ştiţi că din cauza(SIC) faptului că ne-am asigurat că avem camere de luat vederi în mijloacele de transport au fost şi imediat identificaţi de poliţie. Le-am pus la dispoziţie caseta“, a spus Olguţa la interpelarea aceluiaşi consilier local.
Ce bune ar fi nişte pasarele pietonale şi pasaje supraterane…..
În privinţa străpungerii străzii Calea Bucureşti cu Traian Lalescu, lucrurile sunt clare. „Sunt finalizate procedurile de achiziţie. Am stabilit ca lucrările să înceapă în perioada de vară, când sunt copiii în vacanţă pentru ca va fi o adevărată nebunie să se lucreze în zona Calea Bucureşti şi străzile adiacente, urmând ca pe Lalescu să înceapă după septembrie, pentru că acolo nu încurcă pe nimeni“, a explicat Olguţa Vasilescu.
O parte din bugetul Craiovei, gaj pentru pasaje
În coadă de peşte sunt pasarelele pietonale şi cel de la Gârleşti. Despre cele pietonale Olguţa Vasilescu a vorbit în urmă cu mai mulţi ani, dar apoi a abandonat subiectul. Numai că balamucul zilnic din trafic aduce problema din nou în discuţie. Imaginaţi-vă cât de mult s-ar fluidiza traficul, dacă ar dispărea trecerile de pietoni din zonele intens circulate.
Pe cât de oportună ar fi construirea lor, pe atât de neclar este viitorul lor. Problema e simplă. Nu sunt eligibile pe fonduri europene. Şi totuşi, o soluţie ar fi, dar pentru aplicare ei ar trebui pus la bătaie nu mai puţin de 5% din întregul buget al oraşului.
„Nu sunt eligibile pe fonduri europene, iar intrarea în oraş dinspre Cârcea, unde acum se lucrează, e, adevărat, mai puţin aglomerat de săptămâna trecută de când Ford a accceptat să-si modifice programul de la ora 7. Sperăm ca să se regleze cât mai repede. Mai sunt două săptămâni pe care şi le-a asumat Compania de Apă, astfel încât traficul să fie reluat acolo.
Însă vor trebui să fie făcute investiţii pe zona metropolitană, pentru că terenurile de acolo nu sunt doar pe UAT Craiova, ci şi pe Cârcea, Malu Mare, şi vom profita, probabil, de legea Zonelor Metropolitane prorogată anul acesta“, a spus Olguţa Vasilescu întrebată de ce nu construieşte pasaje pietonale şi supraterane în zonele intens circulate.
Greu să laşi 5% pe mâna altora
Investiţiile în astfel de obiective, spune primarul, blochează o mare parte din bugetul local. „De anul viitor daca nu se prorogă din nou va trebui ca 5% din bugetul Criaovei să meargă către investiţii din Zona Metropolitană. La fel şi 5% din bugetul celorlalte comune adiacente Craiovei. Eu am solicitat prorograrea anul acesta Asociaţiei Municipiilor din România şi am fost susţinută pentru că ar fi trebuit să avem deja formate echiepele de achiziţii.
Adică nu Primăria Craiova va avea dreptul să facă aceste proceduri pentru pasaje, sau mijloace de transport în comun sau ce se gândeşte în CA-ul Zonei Metropolitane, ci va trebuie să fie o structură specializată care să aparţină de Zona Metroopolitană. Din punctul meu de vedere, legea a fost greşită, dar aşa a fost prinsă în PNRR si parlamentarii nu au avut posibilitatea de o regândi.
Va trebui ca de la anul să găsim soluţiile necesare şi să dăm 5% din buget care înseamnă o sumă foarte mare la care Craiova va trebui să renunţe. Nu există varianta să nu punem în buget cei 5% pentru că atunci pierdem tot ce vine de la bugetul de stat şi, dacă nu se cheltuiesc până la sfârşitul anului, aceşti bani rămân în contul Zonei Metropolitane. Cred că acum întelegeţi de ce s-au întârziat aceste investitii“, a explicat Olguţa Vasilescu.
Ne pregătim de împrumut?
Incertitudinele plutesc şi în privinţa lucrărilor de execuţie a pasajului Gârleşti. Dacă nu poate obţine fonduri europene, primăria va trebui să se împrumute. „Nu avem un răspuns cert de la Agenţia de Dezoltare Regională Sud Vest Oltenia dacă se poate continua investiţia pe fonduri europene. S-a făcut documentaţia, aşteptăm să vedem pe ce prioritate putem să intrăm cu pasajul. Când vom avea un răspuns pozitiv, putem să dăm drumul la investiţie. Dacă cei de la ADR ne spun că nu este eligibil pe fonduri europene, trebuie să ne gândim la un împrumut, pentru că investiţia aceasta este foarte necesară“, a spus Olguţa.
Chiar dacă s-ar găsi finanţare pentru el, pasajul ar putea fi întârziat, deoarece Asociaţia Craiova Noastră a cerut primăriei anularea autorizaţie de construire pe motiv că din certificatul de urbansim lipseşte avizul de la RAT Craiova. Asociaţia a notificat deja primăria şi, cel mai probabil, în cazul unui refuz, va da municipalitarea în judecată.
CITEŞTE ŞI: 10 percheziții la traficanți de droguri din Dolj