2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAproape 9.500 de imobile din Bistreț, intabulate

Aproape 9.500 de imobile din Bistreț, intabulate

Aproape 9.500 de imobile din comuna Bistreț, județul Dolj, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general vor fi afișate luni, 29 mai, la:

  • sediul primăriei din localitate,
  • pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Persoanele interesate au la dispoziție 60 de zile pentru a depune contestații sau cereri de rectificare.
În comuna Bistreț din județul Dolj au fost identificate 9.476 de imobile, cu suprafața totală de 9.188,26 de hectare.
Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Directorul OCPI Dolj, Alin Victor Dumitrescu, primarul comunei Bistreț, Cristiana Antonie și reprezentanții prestatorului lucrărilor de înregistrare sistematică au participat la un eveniment de informare a cetățenilor din comună privind
publicarea documentelor tehnice.

Bistreț este cea de-a noua comună din județul Dolj cadastrată integral din bani europeni.
În total, 31 de comune din județul Dolj beneficiază de fonduri externe nerambursabile, prin POR, pentru realizarea cadastrului.
În prezent, din totalul de 111 de UAT-uri din județul Dolj, au fost cadastrate în proporție de sută la sută opt

  • Drănic,
  • Mischii,
  • Goicea,
  • Coțofenii din Dos,
  • Brădești,
  • Pielești,
  • Dioști,
  • Giurgița.

În alte 96 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

Mai multe informații despre PNCCF și despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire șiincluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” sunt disponibile pe site-ul www.ancpi.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS