Naţionalele feminine şi masculine de volei ale României au debutat cum nu se putea mai prost în Golden League. Dacă fetele noastre au cedat în faţa Slovaciei cu scorul de 3-1 (25-22, 25-12, 19-25, 25-18), sâmbătă, în Piteşti Arena, Grupa B, nici băieţii nu s-au prezentat mai bine. Echipa pregătită de Sergiu Stancu a pierdut cu 3-0 (25-22, 25-21, 25-20), sâmbătă, la Santo Tirso, în faţa Portugaliei.
Cu un set nu s-a făcut lumină
La feminin, tricolorele s-au înclinat după o oră şi 40 de minute de joc. Cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez a fost Adelina Budăi-Ungureanu, cu 24 de puncte. O evoluţie apreciată a avut şi Adriana Matei, cu 15 puncte, în timp ce Elizabet Lenke Inneh a contribuit cu 9 puncte.
Din grupă mai face parte şi echipa Cehiei, care va juca următorul meci, pe 31 mai, contra Slovaciei, la Zlin. România va disputa următoarea partidă pe 3 iunie, la Ostrava, contra Cehiei.
De menţionat că primele două clasate se vor califica în semifinale.
Băieţii nu prea au avut şanse
La masculin, România, promovată în Golden League după ce a câştigat anul trecut Silver League, a cedat după o oră şi 19 minute în faţa puternicei echipe a Portugaliei. Chiar dacă diferenţa pe seturi nu a fost una mare, gazdele au beneficiat din plin de avantajul terenului propriu şi nu au dat semne de slăbiciune în niciun moment.
Rareş Bălean, cu 9 puncte, a fost cel mai bun om al echipei antrenate de Sergiu Stancu.
În celălalt meci al grupei, Turcia a dispus cu 3-0 de Danemarca, în deplasare.
Tricolorii vor juca următorul meci pe 31 mai, în deplasare, cu Danemarca.
Câştigătoarele grupelor şi echipa organizatoare se vor califica la turneul Final Four, care va avea loc în Croaţia. În cazul în care Croaţia va câştiga grupa sa, la turneul final va merge şi echipa de pe locul al doilea.
Citeşte şi: Canotaj / Ionela Cozmiuc şi echipajul de patru rame feminin au luat aurul European