6.7 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateImagini de pe Marte, transmise live pentru prima dată în istorie - VIDEO

Imagini de pe Marte, transmise live pentru prima dată în istorie – VIDEO

Imagini de pe Marte, transmise au fost transmise live pe Youtube, pentru prima dată în istorie, de către Agenţia Spaţială Europeană, potrivit CNN.

Imaginile, distribuite pe YouTube, pe contul de Twitter al ESA şi cu hashtag-ul #MarsLIVE, au arătat planeta într-un mod în care nu a mai fost văzut până acum, a spus ESA.


Evenimentul a marcat a 20-a lansare a orbitorului Mars Express al agenţiei. Este o misiune de a face imagini tridimensionale ale suprafeţei planetei pentru a o vedea mai în detaliu.

„În mod normal, vedem imagini de pe Marte şi ştim că au fost făcute cu câteva zile înainte”, a declarat James Godfrey. Acesta este managerul operaţiunilor navelor spaţiale la centrul de control al misiunii ESA din Darmstadt, Germania. „Sunt încântat să văd Marte aşa cum este acum – cât de aproape putem ajunge de un „acum” marţian!”. 

„Dar nu am văzut noi imagini cu Marte înainte? Da, dar nu în direct”, a precizat ESA.

Mesajele călătoresc în spațiu în funcţie de locul unde se află Marte şi Pământul pe orbitele lor

Adesea, datele şi observaţiile Planetei Roşii sunt luate atunci când o navă spaţială nu este în contact direct cu Pământul. Aşa că imaginile sunt stocate până când pot fi trimise înapoi, a spus ESA.

În funcţie de locul unde se află Marte şi Pământul pe orbitele lor în jurul Soarelui, mesajele care călătoresc prin spaţiu pot dura între 3 şi 22 de minute.

ESA estimase că va dura aproximativ 17 minute pentru ca lumina necesară formării imaginilor să călătorească direct de pe Marte pe Pământ. Apoi încă un minut pentru a trece prin serverele de la sol pentru a începe transmisia în direct.


Citește întreg articolul pe News.ro.

Citește și: Fotografii spectaculoase de la Craiova Air Show. Mii de oameni participă la eveniment

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS