O asociație de proprietari din Craiova a rămas de două luni fără sediu. Toate documentele proprietarilor au fost puse în saci și încuiate într-o boxă. De întocmirea listelor de plată sau plata furnizorilor nici vorbă pentru că asociația a rămas și fără administrator.
Asociația de proprietari 41IVA Dacia din Craiova a rămas de două luni fără sediu. “Războiul“ dintre administrator și reprezentanții proprietarilor a lăsat asociația fără sediu și angajați. În fapt asociația are un sediu doar pe hârtie, adică acesta este trecut în Acordul de asociere și în Statutul asociației. În schimb, reprezentanții proprietarilor au ales să funcționeze ilegal într-un alt sediu pe care îl împărțeau cu altă asociație de proprietari. Asociația s-a mutat precum țiganul cu cortul.
Și așa a rămas asociația fără sediu
Drept urmare, asociația de proprietari 41IVA Dacia a rămas pe dinafară. Președintele s-a văzut nevoit să strângă documentele asociației în saci și să le depoziteze într-o boxă. Din aprilie și până în prezent, când a amenajat un nou sediu pentru asociație, într-o uscătorie, nu s-au întocmit liste de plată, nu s-au plătit furnizori.
Asociația va funcționa în sediul trecut în acte
Nici la acest moment asociația de proprietari nu are un administrator. Reprezentanții proprietarilor încearcă să implementeze un alt program de calcul, iar plata întreținerii să se facă cu ajutorul unor carduri. La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții proprietarilor reușiseră să amenajeze parțial sediul asociației în care urmau să se mute.
Sediul este trecut în statut
„În cadrul adunării proprietarilor pentru constituirea asociaţiei de proprietari se prezintă şi se adoptă statutul asociaţiei de proprietari, care cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
a) denumirea, sediul, durata de funcţionare ale asociaţiei de proprietari”, art15, alin 3, lit. a/Legea 196/2018