-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaUcraina cere o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU

Ucraina cere o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, cere convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după distrugerea marelui baraj de la Nova Kahovka.

„Ucraina cere convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și va aduce problema actului terorist rusesc în fața Consiliului Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

De asemenea, vom coopera cu mecanismul de protecție civilă al UE și cu alte mecanisme internaționale pentru a atenua consecințele și pentru a trage Rusia la răspundere”, a declarat Kuleba, citat într-un comunicat al Ambasadei Ucrainei la București.

Șeful diplomației ucrainene acuză Rusia că a aruncat în aer barajul Kahovka

Șeful diplomației ucrainene acuză Rusia că a aruncat în aer barajul Kahovka din teritoriul ocupat de Moscova în sudul țării, o „structură masivă din beton” care conținea 18,3 kilometri cubi de apă. „Populația civilă și mediul înconjurător din aval de râul Nipru suferă deja pagube imense ca urmare a inundațiilor”, se arată în comunicatul diplomației ucrainene.

Animalele din grădina zoologică Nova Kahovka au murit deja în apele în creștere

Potrivit sursei citate, „prejudiciul adus mediului este deosebit de îngrijorător” iar „ecosisteme întregi se confruntă cu daune pe termen lung și ireversibile din cauza inundațiilor”. „Animalele din grădina zoologică Nova Kahovka au murit deja în apele în creștere, iar acesta este doar începutul daunelor pentru fauna din sudul Ucrainei, de-a lungul râului Nipru și în Marea Neagră”, se arată în acest comunicat, care acuză un „ecocid la scară regională, nu doar ucraineană”.

Kievul face apel la toate guvernele și organizațiile internaționale să condamne acțiunile Rusiei

Kievul face apel la toate guvernele și organizațiile internaționale să condamne acțiunile Rusiei și să sprijine formula de pace a președintelui Zelenski. „Punctele sale: „Prevenirea ecocidului”, „Siguranța nucleară” și „Siguranță energetică” sunt toate extrem de relevante în acest moment”, se arată în declarația lui Kuleba.

Ministrul ucrainean de Externe afirmă că „dezastrul de la Kahovka este încă o dovadă că Rusia este un stat terorist” și cere fiecărei țări, și fiecărei organizații internaționale „să recunoască Rusia ca atare – fără întârziere”.

„De asemenea, facem apel la UE și la statele membre G7 să impună noi sancțiuni devastatoare asupra Rusiei, inclusiv asupra industriei sale de rachete și a sferei energiei atomice.

Rusia va fi trasă la răspundere pentru distrugerea barajului Kahovka și a altor crime”, se mai arată în declarația lui Kuleba.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS