O nouă ediție a Festivalului de romanțe „Sara pe Deal” va avea loc în comuna gorjeană Țânțăreni.
Consiliul Local şi Primăria Ţânţăreni organizează în data de 18 iunie, începând cu ora 17.00, la Baza Sportivă din Florești, ediția a XIII-a a Festivalului – Concurs „Sara pe Deal”.
Probele festivalului sunt următoarele:
– interpretare vocală – solişti de romanţă;
– interpretare vocală – solişti vocali de muzică populară;
– coregrafie de grup – dans popular tradiţional/dans folcloric coregrafic.
Scopul festivalului – concurs este dezvoltarea interesului în rândul soliştilor vocali din România şi al publicului pentru romanţă şi cântec de petrecere (genuri muzicale cu o îndelungată tradiţie în mediile folclorice din România). Iuliana Ionescu, directorul Centrului Cultural „Mihai Eminescu” din Țânțăreni spune că prin acest festival se vrea și omagierea personalităţii poetului nostru naţional, care reprezintă o istorie vie a acestor locuri, întocmai ca-n lunga „vară fierbinte” din 1878, când poetul nepereche al neamului românesc a poposit pe aceste meleaguri. Ediţia din acest an îşi propune să se contureze ca o mare sărbătoare pentru cei care iubesc versurile lui Eminescu prin cântec şi tradiţii.
Termen limită pentru înscriere
Termenul limită de înscriere la festival este 18 iunie 2023, ora 14,00. Documentele necesare înscrierii ( fișa de înscriere și copie după cartea de identitate) vor fi expediate pe adresa: Primăria Ţânţăreni, Jud. Gorj, e-mail:
– [email protected]; [email protected]; [email protected] sau fax 0253/473109.
Preselecţia va avea loc în data de 18 iunie 2023, începând cu ora 14,00, la sediul Bazei Sportive Florești. Fiecare localitate invitată poate înscrie în concurs maxim doi interpreţi şi o singură formaţie de dansuri populare, excepție făcând localitatea Țânțăreni care poate înscrie maxim șase interpreți.
Concursul se va desfăşura în data de 18 iunie 2023, ora 17.00, la Baza Sportivă din satul Florești, Comuna Țânțăreni. Ordinea intrării în concurs va fi stabilită de organizatori prin tragere la sorţi. Festivalul își propune să trezească în participanţi, dragostea pentru cultură și artă, de cunoaştere și respectare a valorilor folclorului nostru național. Nu în ultimul rând, crearea unor punţi de prietenie între concurenţii veniţi din Oltenia şi din toată ţara. Unicitatea acestui festival este conferită atât de frumuseţea fără seamăn a folclorului din această zonă etnografică, dar şi, în mod special, prin desfăşurarea secţiunii de romanţă.
Festival la Țânțăreni
Totodată, la Țânțăreni, satul Florești, autoritățile locale și județene organizează în data de 15 iunie, începând cu ora 10.00 ediția a XV-a a Festivalului Concurs Național de Poezie și Creație Artistico-Plastică „Freamăt de Codru” la Muzeul “Mihai Eminescu”.
Festivalul se adresează elevilor (gimnaziu), preșcolarilor, cadrelor didactice din liceele, şcolile, grădiniţele, ONG-urile / Centrele culturale / Palatele si Cluburile Copiilor din toată țara care au preocupări literare și artistice, dorind să-și prezinte creațiile într-o competiție.
Lucrările sunt așteptate până pe data de 13 iunie 2023. Concursul de creație lirică „Freamăt de codru” își propune să antreneze elevii și cadrele didactice în activități care să valorifice și să dezvolte potențialul creativ și simțul estetic prin exprimarea emoțiilor și sentimentelor prin poezie. Anul acesta tema va fi una impusă, intitulându-se sugestiv: Freamăt de codru.
Concursul se desfăşoară pe două secţiuni: creaţie literară – poezie și creaţie artistico-plastică.
Jurizarea se va face de către profesori specializați și va fi alcătuit din poeţi, scriitori şi profesori. Premierea se va face în cadru festiv, în ziua de 15 iunie, la care pot participa elevii concurenți la fiecare secțiune.
Citeşte şi: Grevă japoneză la Spitalul Județean