Apar noi amănunte în cazul fetei,, de 12 ani ucise și găsită în lada unei canapele într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.
Bărbatul suspectat de uciderea fetiţe i-a spus propriei mame că a făcut ”un lucru foarte grav”. Când și-a sunat mama el a recunoscut că a omorât-o pe fiica concubinei sale. El a relatat, însă, că au avut un conflict şi el a împins-o pe fetiţă, care s-a lovit de marginea căzii. Aceasta a început să sângereze şi să tremure, potrivit news.ro.
În schimb, în urma autopsiei, a rezultat că moartea fetei ”a fost violentă, s-a produs prin asfixie mecanică prin strangulare cu un cordon cu triplă circulară şi nod fix”.
De asemenea, fosta soţie a bărbatului a afirmat că acesta avea accese de gelozie, era violent. El a ameninţat că o omoară, după care o va băga într-un sac şi o va arunca într-un canal. Femeia a susţinut că fostul soţ obişnuia să fie agresiv şi cu fiul său minor, pe care-l lovea cu furtunul în zona capului. Acest fapt ce a determinat mai multe probleme în dezvoltarea acestuia. În 25 mai, presupusul ucigaş al fetiţei s-a angajat la o firmă din Olanda. Din data de 6 iunie, când era planificat să înceapă serviciul la ora 9.00, acesta nu a mai fost găsit. El aflase după discuţia cu concubina sa că a fost luată în custodia autorităţilor spaniole.
Ilie Marcel Serbuc, de 38 de ani, din județul Suceava, a fost dat în urmărire internațională pentru omor.
Citește și: Șase răniți după coliziunea a trei mașini în Prahova