Un grav accident s-a petrecut, în această seară, pe DN 64, în localitatea Orlești, județul Vâlcea. Două persoane au fost rănite, dintre care un minor de 8 ani.
Polițiștii din Drăgășani au stabilit că, s-a produs o coliziune între 2 autoturisme pe DN 64, în localitatea Orlești. În cele două autoturisme se aflau 8 persoane. La fața locului au sosit pompierii vâlceni cu:
- un ASAS,
- un SMURD cu 8 subofiteri de la GI Dragasani.
8 persoane (5 adulți și 3 minori) au fost evaluate de echipajele SMURD și SAJ. Nu au fost persoane incarcerate.În urma impactului a rezultat rănirea a 2 persoane: o femeie de 25 de ani și un minor de 8 ani. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Citește și: Trei morți și doi răniți într-un accident în Sibiu