0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisDjokovic: „Nu voi spune niciodată că sunt cel mai mare jucător din istorie!“

Djokovic: „Nu voi spune niciodată că sunt cel mai mare jucător din istorie!“

Novak Djokovic, cel care a câştigat, duminică, turneul de la Roland Garros şi şi-a trecut în palmares al 23-lea său titlu de Mare Slem, nu se gândeşte încă la retragere la vârsta de 36 de ani. Nole a avut un discurs savuros după ce și-a adjudecat al treilea trofeu la Roland Garros și a punctat faptul că nu va spune în niciun moment că este cel mai valoros tenismen din istorie.

„Cred că acest turneu este, evident, unul din cele mai importante din cariera mea. Ştiam atunci când am abordat turneul şi apoi finala că sunt pe punctul de a scrie istorie. Dar am încercat să mă concentrez pe pregătire, ca pentru oricare alt meci. Desigur, nu pot spune că nu mă gândeam la linia de sosire, care era foarte aproape şi că o ultimă victorie îmi va permite să câştig un trofeu istoric. Dar echipa mea era aici pentru a crea o bulă în jurul meu. Am reuşit să rămânem în prezent şi să fim atât de buni cât ne-am dorit. Şi, evident, când am văzut că ultima lui lovitură de dreapta a ieşit, am resimţit o enormă uşurare. Am fost cuprins de emoţii fantastice. Da, sunt foarte fericit pentru acest titlu.

Ce retragere, abia așteaptă Wimbledon-ul!

Nu voi spune niciodată că sunt cel mai mare jucător din istorie, pentru că ar fi lipsit de respect faţă de toţi marii campioni din sportul nostru de-a lungul timpului, când tenisul se juca total diferit. Eu consider că toţi campionii din generaţia lor au lăsat o amprentă, o moştenire, iar noi am pavat drumul. Deci, las de o parte această discuţie ‘cine este cel mai bun’ dintre toţi. Eu am o mare încredere în mine şi în capacităţile mele. Acest trofeu este o nouă confirmare a calităţii tenisului pe care sunt capabil să-l produc. Turneele de Mare Slem sunt prioritatea mea din sezon, în fiecare an, şi în mod special în acest moment al carierei mele. Şi, în măsura în care câştig turnee de Mare Slem, de ce m-aş gândi la retragere? Încă nu am ajuns la capătul drumului! Abia aştept să fiu la Wimbledon“, a declarat Djokovic, citat de Eurosport.

Pe placul publicului și cu vorbele la el

La festivitatea de premiere, Novak Djokovic li s-a adresat celor prezenți în limba franceză. De asemenea, nu a ezitat să vorbească la superlativ și despre adversarul său, Casper Ruud.

„Voi începe să vorbesc în franceză. Mulțumesc tuturor pentru atmosfera specială pe care ați creat-o. E un moment foarte special în cariera mea și mă bucur că sunteți alături de mine. Sunt fericit că am ajuns la acest număr de titluri de Grand Slem câștigate. Acest turneu a fost întotdeauna foarte important pentru mine, foarte greu de câștigat. Am multe emoții acum, sunt foarte fericit că s-a întâmplat aici să câștig al 23-lea meu trofeu. Încă mai caut un profesor de franceză, să știți.

Casper, îți mulțumesc, ești unul dintre cei mai buni oameni din circuit și nu mă refer doar la jocul tău. Ești o persoană grozavă pe teren și în afara lui. Cred că e foarte important în prezent să vorbim despre valorile morale, am un mare respect pentru tine și pentru echipa ta. Îmi pare rău de rezultatul de azi, dar ai avut câțiva ani grozavi aici, vei câștiga aici. Asta vorbește despre calitatea din jocul tău. Îți doresc să câștigi împotriva tuturor, mai puțin când joci cu mine. Dacă pierd devreme într-un Grand Slem, e ok, poți câștiga (râde)“, a concluzionat cel mai bun jucător din istorie.

Citește și: Cel mai bun din istorie! Djokovic, campion la Roland Garros și 23 de titluri de Grand Slam

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS