8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024

Primavara belalie

S-a stricat vremea (ca si vremurile). Unii spun ca din cauza grevei profesorilor; altii spun ca din cauza ca am schimbat Basarabia pe intrarea in NATO:

Oricum, frigul care ne-a onorat cu prezenta a fost binevenit. In primul rind, ne-a oferit prilejul sa constatam cit de pretioasa este caldura; de aceea s-au si scumpit gigacaloria si sora ei kilowattul.

In al doilea rind, temperatura scazuta a permis conducatorilor iubiti sa gindeasca la rece. Primul intre egali a constatat cit de scumpe sint gazele; a varsat o jumatate de lacrima pentru sarmanii care n-au cum sa-l plateasca si inca o lacrima si jumatate pentru fratii securisti, care, desi au trimis pe multi la rece, sint totusi securistii nostri.

Tot judecind la rece, aceeasi conducatori minunati cu mintile lor sclipitoare au constatat ca trebuie accelerata privatizarea; mai precis, ce nu s-a facut in zece ani sa facem in patru luni; sa facem totul! Nu rideti, lucrurile sint bine gindite; ca si in cazul prestidigitatiei, iuteala sporeste nebagarea de seama si multe lucruri pot fi ascunse fara sa se observe disparitia lor.

Primavara asta belalie a bagat strechea in oameni; vacile s-au molipsit si ele si iar au inceput sa’nnebuneasca.

Totul a inceput cu fotbalul, unde, alaturi de cunoscutul „pronosport“, s-a instituit un nou concurs; „uite blatul, nu e blatul“, concurs ce se desfasoara sub patronajul Ministerului Tineretului si Sportului. Unele rezultate pozitive ale acestui concurs au inceput sa fie vizibile; astfel, „Steaua“ si „Dinamo“ au inceput sa mearga prost. In acelasi timp, discutiile elevate, de inalt nivel intelectual intre conducatorii fotbalului romanesc, discutii televizate si indelung mediatizate, ne-au aratat ca nici fotbalul nu are conducatorii potriviti.

Strechea a intrat si intre politicieni, care au inceput sa se certe in public. Acuma, cind se cearta doi lideri ai aceluiasi partid, lucrul este de inteles, dar cind se cearta doi din partide diferite… Cum e cazul celor doi; dintre ei retin doar numele lui Basescu, fiindca e mai rasunator si fiindca a inceput primul cearta, acuzindu-l pe celalalt de furt. Celalalt a ripostat foarte inteligent; n-a dovedit ca n-a furat (probabil ca nici nu putea), ci a dovedit ca a furat si cel care-l reclamase. Si uite-asa, un nou joc de societate (inalta): „ghici cine fura mai mult!“

Frigul primaverii acesteia belalii i-a activat si pe politisti; de la inceputul primaverii au fost instrumentate peste 2.000 de cazuri de coruptie, dintre care 400 apartineau unor persoane cu functii de conducere; daca va ginditi la citi n-au fost prinsi sau la citi, chiar prinsi fiind, au stiut cum si unde sa se adreseze, aveti tabloul infloritor al eternei si fascinantei coruptii.

De fapt, stind strimb si judecind la fel, singura masura concreta impotriva coruptiei este marirea cheltuielilor de intretinere; cu cit are unul mai multe case, cu atit plateste mai mult.

„Primavara belalie, cu parfum de echinox!“

Am dat totusi desteptatoarele inainte; ne trezim mai devreme.

Daca ne-am fi desteptat mai devreme!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS