O tânără, de 24 de ani, din Brad, judeţul Hunedoara, a murit, miercuri, după ce s-a aruncat în gol de pe podul-viaduct de deasupra DN 76. Poliţiştii nu au suspiciuni că a fost comisă vreo faptă penală.
”Poliţia Municipiului Brad a fost sesizată că o tânără de 24 de ani, din municipiu, s-ar fi aruncat de pe podul-viaduct de deasupra DN 76, decedând. Cadavrul tinerei a fost preluat de medicii legişti în vederea efectuării necropsiei. Nu sunt suspiciuni privind comiterea vreunei fapte penale”, a transmis, miercuri, IPJ Hunedoara.
Traficul rutier a fost restricţionat în zona Viaductului de la Luncoiu de Jos.
”Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanţelor şi a cauzelor care au determinat decesul tinerei. Traficul rutier a fost restricţionat pe ambele sensuri de mers”, a precizat IPJ Hunedoara.
Citește și: Vâlcea: Doi răniți după coliziunea dintre un autotren și un autoturism