În conferinţa publică “Darwinismul în progresul intelectual”, susţinută în aprilie 1882 la Ateneul Român, Titu Maiorescu declara: “…în medie, capacitatea craniană a femeii este cu 10% mai mică decât a bărbatului. Din 1000 de cranii măsurate, au rezultat 1410 grame greutate medie la bărbat şi numai 1250 de grame la femeie… Cu cât înaintăm în civilizaţie, cu atât rolul bărbatului devine mai greu, cu atât el trebuie să-şi muncească mai mult creierul ca să poată cuceri un loc în economia socială şi să fie în stare să-şi asigure existenţa şi viitorul familiei sale… Dacă în treacăt vom deschide aici problema emancipării femeii, noi observăm că ideea – cu toată frumuseţea ei teoretică – în starea de azi a lucrurilor este precipitată şi cam nerealizabilă… Abia ajung astăzi creierele cele mai dezvoltate pentru a conduce o naţiune pe calea progresului şi prosperităţii materiale. Individual, însă, nu putem nega faptul că vom găsi totdeauna o femeie mai cu minte ca noi (ne putem imagina efectul sonor pozitiv al calamburului: «mai cu minte/mai cuminte ca noi» asupra publicului feminin prezent în sală – n.n.).”.
La scurt timp după strălucitul episod oratoric, distinsul om de cultură era acuzat de “misoginism”, cele mai vehemente atacuri aparţinând publicistei Sofia Nădejde (1856-1946) într-un articol din revista ieşeană “Contemporanul”/1 iunie 1882, care nu a scăpat, însă, de o riguroasă şi imbatabilă replică maioresciană, apărută în aceeaşi gazetă.
Articolul de faţă conţine un ansamblu de contra-argumente la acuzaţiile de acest gen, valorificând idei şi evocări factuale din lucrările maioresciene (cărţi; articole; cursuri universitare; jurnale; epistole), precum şi din amintirile unor contemporani ai reputatului om de cultură.
i) În “Fragment din tinereţea mea” (1858) se găsesc anumite mărturisiri adresate Contesei Olga Coronini-Cronberg pe care o cunoscuse când începuse să îi predea unele lecţii de desen, îndrăgostindu-se de ea. În anul 1864, revenit în ţară ca Rector al Universităţii din Iaşi după studiile efectuate la Berlin şi Paris, Maiorescu i-a scris Olgăi o epistolă în care arăta: “La 3 aprilie 1856 v-am văzut pentru întâia oară şi privesc şi acum, cu aceeaşi însufleţire, primele dumneavoastră trăsături de condei… Cu delicata impetuozitate a simpatiei feminine, dumneavoastră aţi intervenit în formaţia mea spirituală. Stimulentul vital pe care l-a constituit legătura dintre noi m-a condus către studiul serios şi tot ce am dobândit prin acesta dumneavoastră v-o datorez… Regret de a mă fi despărţit cu atâta duritate de dumneavoastră.”.
ii) Tot la 18 ani – vârsta când se cristalizau numeroasele sale judecăţi de valoare – eminentul student de la Theresianum îşi notase, printre cugetările venerabilului Goethe, una a cărei traducere din limba germană în româneşte sună astfel: “Întâlnirea cu femeile în societate este elementul bunelor moravuri.”.
iii) În “Cuvânt-înainte” la cartea “Consideraţii filosofice pe înţelesul tuturor” (1860) Maiorescu scria: “O spunem pe şleau: formarea ştiinţifică a sufletului femeii este măreaţa concepţie ce apare gânditorului ca o mântuitoare zeitate al cărei chip se întrezăreşte prin misteriosul văl ce o acoperă… Se vorbeşte mereu de emancipare, dorinţă ce nu va mai putea fi înăbuşită niciodată… O cultură ştiinţifică a femeii este deci imperativul prim al timpurilor noastre. Ideea aceasta nu va mai putea fi ignorată multă vreme.”.
iv) Valorificând rolul persuasiv al unei metafore, Maiorescu scria în cartea menţionată mai sus: “Aidoma termometrului care este cu atât mai bun, cu cât este mai sensibil la variaţiile temperaturii, criteriul istoric este cu atât mai perfect, cu cât înregistrează mai subtil căldura omenească pe care o numim <civilizaţie>. Unul dintre termometrele cele mai sensibile de acest gen – criteriu delicat pentru aprecierea progresului realizat de popoare – este poziţia socială a femeii şi ceea ce, de fapt, e unul şi acelaşi lucru, viaţa de familie a unui popor.”.
v) În articolul lui Titu Maiorescu, intitulat “Direcţia nouă în poezia şi proza română” (1872) era menţionată – alături de nume consacrate ca Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri sau Samson Bodnărescu – domnişoara Matilda Cugler despre ale cărei creaţii versificate autorul scria următoarele consideraţii: “Poeziile d-rei Matilda Cugler (mai târziu d-na Burlă) sunt publicate în <Convorbiri literare> şi înavuţesc multe numere ale acestei reviste de la prima ei ivire.”.
vi) În toamna anului 1880, Maiorescu începea predarea săptămânală, acasă la dânsul, a unor lecţii de logică pentru un cerc feminin select: soţia sa Klara; fiica lor Livia; Ana Nina Haret; Ana Rosetti; Mite Kremnitz; Maria Negruzzi. În “Amintiri din Junimea”, Iacob Negruzzi arăta: “Maiorescu a considerat totdeauna, printre cele mai mari mulţumiri ale sale, aceea de a sta la vorbă cu femeile şi a pune la cale cu dânsele chestiuni de filosofie şi de sentiment, cu condiţiunea ca acele femei să fie inteligente. Negreşit că, printre cele inteligente, el prefera pe cele frumoase sau măcar frumuşele. În lipsă, însă, el se mulţumea şi cu altele mai puţin frumoase, oricare ar fi fost ele, căci toată viaţa sa, a fost un mare şi pasionat curtezan.”. Afectată de opoziţia lui Titu Maiorescu faţă de proiectata căsătorie cu Mihai Eminescu, Veronica Micle îi scria la 8 decembrie 1880 lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, evocând cercul denumit de însuşi Eminescu “Haremul lui Maiorescu” în care “ilustrisima M-me Kremnitz e sultana favorită.”.
vii) În volumul “Însemnări zilnice. 1881-1886”, Maiorescuface referiri la Zoe Mandrea, fiica Elenei Aman şi a lui Barbu Bălcescu, fratele lui Nicolae Bălcescu, afirmând că, în Craiova, merită să fie văzute trei lucruri: “Grădina Bibescu, Biserica Sf. Dumitru şi fetele lui Bălcescu.”.
viii) La 1 noiembrie 1883, Titu Maiorescu trimitea o scrisoare Domnişoarei de onoare a Reginei Elisabeta a României, Zoe Bălăceanu cu privire la gândirea lui Schopenhauer, în care menţiona: “Dacă am avea ocazia să reluăm controversa noastră…, în ceea ce mă priveşte, aş fi fericit. O bună discuţie asupra marilor probleme este o satisfacţie delicioasă a vieţii intelectuale.”.
ix) La 23 decembrie 1883, Maiorescu îi trimitea o epistolă diplomatului german Wilhelm von Kotzbue, autorul cărţii “Aus der Moldau. Bilder und Skizzen”/Din Moldova. Tablouri şi Schiţe. Tema era traducerea în româneşte a acelei lucrări de către Ana Rosetti, nepoata lui Constantin A. Rosetti, despre care Maiorescu scria: “Inteligenta domnişoară în vârstă de 29 de ani a ştiut să redea, cu fineţe stilistică naturală, încă <nefranţuzită>, limba românească a timpului <Schiţelor> şi, în genere, a îmbrăţişat şi a împlinit, cu iubire pentru obiect, sarcina ce îşi luase.”.
Dan Mihai Bârliba