O femeie și-a salvat mama în timp ce vorbea cu ea la telefon. O femeie care era agresată de soț a fost salvată de fiica sa. Poliția Orașului Novaci a fost sesizată ieri prin apel de urgență, de o femeie din județul Vâlcea, cu privire la faptul că în timp ce discuta cu mama sa la telefon, ar fi auzit că tatăl său o agresează fizic.
Polițiștii s-au deplasat la locuința femeii din orașul Novaci. Aceştia au stabilit că, pe fondul unor discuții contradictorii, soțul său ar fi agresat-o fizic.
De asemenea, bărbatul a manifestat un comportament agresiv și în prezența organelor de poliție. Acesta i-a adresat amenințări cu moartea soției sale, fiind imobilizat și condus la sediul poliției.
În urma administrării probatoriului, bărbatul de 63 de ani a fost reținut de polțiști pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie și amenințare.
Totodată, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.
Citeşte şi: Cod galben de instabilitate atmosferică în Oltenia