7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentPercheziții la „vrăjitoarele“ din Dămăroaia

Percheziții la „vrăjitoarele“ din Dămăroaia

Polițiștiil Secției 5 din capitală au efectuat percheziții în cartierul Dămăroaia, în căutarea a patru persoane care ar fi înşelat o femeie stabilită în Italia.

O femeie a sunat la poliție să denunțe vrăjitoarele din Dămăroaia după ce a constatat că ritualurile nu au avut efect. „Vrăjitoarele” își recrutează mulți clienți prin intermediul unei rețele de socializare. Femeia înșelată a văzut o postare pe Facebook și a căzut în capcană.

Ucraineana stabilită în Italia ar fi apelat la vrăjitoarele din cartierul bucureştean Dămăroaia pentru a-şi rezolva problemele personale.

Ucraineanca ar fi luat legătura online cu o vrăjitoare. După primele discuţii, i-ar fi trimis aproximativ 5000 de euro prin transfer bancar.

Ulterior, vrăjitoarea s-a oferit să meargă în Italia pentru a face descântece pe lucrurile femeii, invocând astfel o putere mai mare a ritualurilor. Vrăjitoarea a fost însoţită în călătorie de soţ, soacră şi socru. Ajunşi în Italia, cei patru au invocat faptul că banii – aproximativ 16.000 de euro, pe care îi avea femeia în casă, dar şi aurul deţinut ar fi posedate, astfel că au luat totul în ţară sub pretextul unor incantaţii mai amănunţite cu mai multe vrăjitoare.

Pălărie de vrăjitoare, o păpușă „voodoo” și icoane, ridicate la percheziții

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe probe printre care:

  • o pălărie de vrăjitoare,
  • o păpușă tip „voodoo”, confecționată din ațe,
  • lumânări,
  • icoane,
  • un crucifix,
  • alte obiecte folosite la „practicile de vrăjitorie”,
  • mai multe lănțișoare și inele din aur.

Persoanele în cauză vor fi conduse la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 5 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Citește și: Copil de 6 ani, mort după ce a căzut o poartă peste el

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS