Articolul de faţă se va baza pe cuplul unor remarcabile biografii dedicate educării şi informării muzicale. În ceea ce mă priveşte, m-am apropiat de cele două personalităţi prin intermediul numeroaselor apariţii publice ale acestora la radio şi televiziune, care m-au atras prin abilitatea de a explica fenomenul muzicii şi a desluşi secretele ei. Am folosit, în acelaşi timp, exemplele lor convingătoare la cursurile mele de Retorică şi Semantică, susţinute în ultimii ani pentru masteranzii şi studenţii mei.
*Leonard Bernstein (1918-1990) – un mare dirijor, compozitor şi pianist american. A început să cânte la pian de la vârsta de zece ani. A urmat apoi cursuri în domeniul muzical la Harvard University, Curtis Institute of Music din Philadelphia, Berkshire Music Center din Tanglewood/Massachusetts. Mai târziu, a fost dirijor al orchestrelor de la New York City Center şi La Scala din Milano şi a efectuat numeroase turnee internaţionale ca guest conductor în America Latină, America de Nord, Extremul Orient, Orientul Mijlociu, Europa.
De asemenea, el s-a afirmat ca un compozitor prolific, printre renumitele sale creaţii înscriindu-se: simfonii clasice pe teme biblice; simfonii în ritmuri de jazz; musical-uri (e.g. “Wonderful Town”; “Candide”; “West Side Story”; “Peter Pan”; “On the Town”); muzică de balet; muzică de film. O puternică influenţă asupra lui Bernstein a fost exercitată de creaţia lui George Gershwin. Există un episod semnificativ în această privinţă: fiind la o tabără de vară, atunci când a aflat de la radio că Gershwin a decedat, a solicitat imediat celor prezenţi un moment de reculegere şi apoi a executat cel de-al doilea “Preludiu” al acestuia în semn de omagiu.
La 10 decembrie 1949, Bernstein a avut prima sa apariţie televizată ca dirijor al Orchestrei Simfonice din Boston la Carnegie Hall; concertul era organizat la aniversarea unui an de la ratificarea, de către Adunarea Generală a ONU, a “Declaraţiei Universale aDrepturilor Omului”; la deschidere, a fost adresat un mesaj din partea Doamnei Eleanor Roosevelt, iar Sir Laurence Olivier a dat citire textului “Cartei Naţiunilor Unite”. În anul 1989, Bernstein a dirijat două concerte istorice cu “Simfonia nr. 9 în D minor”de Ludwig van Beethoven în Berlinul de Est şi în Berlinul de Vest pentru a sărbători căderea Zidului Berlinului.
Deşi se întreba într-una din cugetările sale: “De ce mulţi dintre noi încearcă să explice frumuseţea muzicii, privând-o astfel de misterul ei?”, Leonard Bernstein s-a preocupat intens de explicarea muzicii clasice pentru tineri prin intermediul unor emisiuni televizate ca: “Omnibus” şi “Young People’s Concerts”. În acelaşi domeniu el a publicat o colecţie de prelegeri instructive, susţinute între anii 1959 şi 1976 cum ar fi cele intitulate: “The Joy of Music”; “Young People’s Concerts, for Reading and Listening”; “The Infinite Variety of Music; “The Unanswered Question”.
Din tezaurul gândirii sale am ales câteva cristale: *“Muzica poate da nume unor sentimente care nu pot fi numite şi poate transmite sentimente care nu pot fi transmise.”; *“Bucuria muzicii ar trebui să nu fie niciodată întreruptă de vreo reclamă.” (din nefericire, până în zilele noastre mass-media de pretutindeni nu au ţinut seama de acest sfat competent – n.n.); *“Tehnica este comunicare: cele două cuvinte sunt sinonime în situaţia dirijorilor.”; *“Secolul al XX-lea a fost o dramă prost scrisă de la început.”; *“Dacă nu devin Brahms, Ceaikovski ori Stravinski atunci când dirijez lucrările lor, nu va fi un mare concert.”; *“Nu aş putea trăi nicio zi fără a asculta muzică, a o interpreta, a o studia ori a cugeta asupra ei.”.
*Iosif Sava (1933-1998) – un muzicolog de prestigiu a cărui biografie a avut adânci rădăcini în istoria culturii române: străbunicul lui a fost unul dintre primii absolvenţi ai Conservatorului înfiinţat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iar bunicul său, colaborator al lui Gavril Muzicescu, a dirijat corul Mitropoliei din Iaşi. A efectuat studiile muzicale la Iaşi şi Bucureşti, continuându-le cu studiile de Filosofie la Universitatea din Capitala României. Ca interpret la clavecin şi pian în perioada 1974-1987, el a făcut parte din unele orchestre de muzică de cameră printre care: Ars Rediviva; Consortium Violae; Quodlibet Musicum.
Este autorul multor studii pe teme muzicale printre care: “Teritorii muzicale româneşti”; “Majestatea Sa, Muzica”; “Iubiţi muzica secolului XX”; “Bucuriile muzicii”; “Claviaturile timpului: jurnal pe portative”; “Sonorităţi americane”; “Ecranele vieţii muzicale: însemnări din cotidian”; “Muzica bine temperată”; “Orizonturi muzicale: muzicanoastră cea de toate zilele” etc. De asemenea, în virtutea respectabilei sale etnii, Iosif Sava a publicat o serie de mini-enciclopedii despre creaţia muzicală evreiască (e.g. “Variaţiuni pe o temă de Chagall”; “Harpiştii Regelui David”; “Muzicieni pe acoperiş”).
Iosif Sava este un nume cu rezonanţe perene în popularizarea muzicii culte. La Radiodifuziunea Română el a susţinut ani de-a rândul o emisiune săptămânală intitulată “Invitaţiile Eutherpei”, iar începând din anul 1980 a avut la Televiziunea Română emisiunea “Serata muzicală TV”. Într-un interviu acordat în cursul anului 1996, Iosif Sava declara: “După mine, vor rămâne generaţii care îşi vor aminti că le-am format gustul, le-am dat repere, elemente de axiologie artistică.”. În perioada 1990-1993 el a fost redactor-şef al Departamentului de Muzică din cadrul TVR, iar între anii 1993 şi 1998 a condus Redacţia Culturală a Televiziunii Române. Încheierea activităţii sale la TVR a fost, însă, una nefirească şi dezagreabilă spre dezamăgirea profundă a Maestrului. În acest sens, soţia lui îşi amintea: “În ziua în care a împlinit 65 de ani, dl. Stere Gulea, directorul de atunci, s-a debarasat de el ca de o mănuşă veche. Fără nimic, niciun cuvânt… Iosif Sava s-a întors, fără a spune vreun cuvânt şi a plecat. Avea amărăciune în suflet. Nu se aştepta la aşa ceva.”. Oricum, de atunci până astăzi, TVR nu a mai avut un mesager al educaţiei muzicale, care să egaleze performanţele sale profesionale, iar acest fapt ar trebui să stea în atenţia factorilor decizionali în materie de educaţie culturală şi artistică.
Maestrul Iosif Sava era un comunicator desăvârşit, atent la verbele şi epitetele rostite cu tact, dar cu zâmbetul pe buze. Avea – după cum îşi amintesc contemporanii săi – răbdarea şi decenţa dialogului ca un veritabil “diplomat al sunetelor”. De altfel, lui îi aparţine această cugetare: “Unele răspunsuri le găsim abia după o jumătate de veac de căutări. Valoarea răbdării!”. O jurnalistă de la Radio România Cultural scria următoarele: “Era interlocutorul perfect pentru un ziarist. Nu te bloca, vorbea mult, era foarte maleabil, te servea – cum spun jurnaliştii. Chiar dacă îl întrebai ceva provocator, el muta discuţia în direcţia pe care o dorea.”.
Regret că nu l-am cunoscut personal, deşi am avut unele ocazii. De pildă, la începutul anilor ’80, îl vedeam în Staţiunea Tineretului de la Costineşti, mereu aplecat asupra filelor de hârtie cu condeiul în mână, dar nu mi-am permis niciodată să îl deranjez din atmosfera actului creativ, limitându-mă la gestul salutării respectuoase.
În privinţa semnelor identitare, am trecut de mai multe ori pe lângă blocul din Strada Sfinţii Apostoli nr. 6 din Bucureşti unde a locuit, văzând o placă memorială din marmură albă având gravat portretul său cu nelipsiţii ochelari sub care este următorul text: “Iosif Sava. 1933-1998. Om de cultură.”.
Urmaşii îi cinstesc post-mortem memoria şi activitatea prodigioasă: *Se organizează periodic, începând din anul 1998, stagiunea muzicală “Iosif Sava”, găzduită de Muzeul Municipiului Bucureşti; *Şcoala de Muzică şi Arte Plastice a primit numele muzicologului român; *În Piaţeta de lângă Universitatea Naţională de Muzică a fost amplasat bustul său.
Dacă mai trăia, ar fi împlinit în acest an vârsta de nouă decenii, păstrându-şi vivacitatea creativă şi comunicativă pusă în slujba promovării artei muzicale.
Dan Mihai Bârliba
