2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalJovan Markovic: „Ar fi o durere foarte mare să nu ne calificăm mai departe“

Jovan Markovic: „Ar fi o durere foarte mare să nu ne calificăm mai departe“

Selecţionata României a fost învinsă de Spania cu scorul de 3-0 (0-0), miercuri seară, pe Stadionul Steaua din Capitală, în primul său meci din Grupa B a Campionatului European U21.

Jovan Markovic a declarat, în conferinţa de presă de după înfrângerea cu Spania, că el şi colegii săi trebuie să uite cât mai repede acest meci.

„Trebuie să uităm cât mai repede meciul cu Spania. Iar în meciul contra Ucrainei să reuşim să câştigăm cele trei puncte pentru a-i face pe suporteri fericiţi. Nu ne gândim la ce fac adversarii din grupă, ci la ce facem noi. Noi suntem motivaţi la fiecare meci, pentru că ne dorim să vedem lumea fericită. Eu, când intru pe teren, încerc să dau maximum şi să îmi ajut echipa. Nu contează dacă intru pe parcurs sau sunt titular. Ar fi o durere foarte mare să nu ne calificăm mai departe. Ne dorim să trecem de grupe, pentru noi, pentru suporteri, pentru familiile noastre.

Se simte presiunea asta dinspre tribună, pentru că dacă nu te încurajează suporterii tăi, cine să te încurajeze? Asta e România, nu ai ce să faci. Acelaşi lucru se vede şi în Liga I, nu contează ce jucăm, unii dintre ei se bucură să ne înjure“, a declarat jucătorul Universităţii Craiova.

Următoarele meciuri vor avea loc sâmbătă, România – Ucraina (Stadionul Steaua, ora 19.00) şi Spania – Croaţia (Stadionul Giuleşti, ora 21.45).

Citeşte şi: Emil Săndoi: „Sunt puțin îngrijorat, parcă am avut lipsă de personalitate“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS