Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi furtuni, valabilă până duminică dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării. În schimb, 24 de judeţe din Transilvania, Moldova, vestul Olteniei şi sudul Banatului, vor fi sub Cod portocaliu de ploi torenţiale, cu descărcări electrice şi vânt puternic. În Muntenia, sudul Moldovei, Oltenia şi Dobrogea este Cod galben de caniculă. Temperaturile pot ajunge până la 37 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă, valabilă sâmbătă, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi și Vaslui. Canicula va afecta și mare parte a judeţelor Tulcea, Constanţa, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, precum şi municipiul Bucureşti.
„Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat în Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei, şi local în Oltenia şi Dobrogea continentală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade”, au arătat meteorologii.
Un alt Cod galben, dar vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată, este valabil de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 10.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Arad, Timiş, Olt, Teleorman, Buzău, Vrancea, Galaţi, Botoşani şi părţial în judeţele Suceava, Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea.
Trei județe din Oltenia, sub Cod portocaliu
Meteorologii au emis Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, de sâmbătă, de la ora 14.00, până duminică, la ora 8.00, în judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin Sibiu, Mureş, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Bacău, Iaşi și Vaslui.
„După-amiaza şi seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei şi în sudul Banatului vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp”, au avertizat meteorologii.