-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSoluții pentru ca 1.800 de mineri să nu devină șomeri

Soluții pentru ca 1.800 de mineri să nu devină șomeri

O nouă ședință a Comisiei Mixte din Complexul Energetic Oltenia este programată marți. La Târgu Jiu se vor întâlni sindicatele și administrația din companie.

Vor participa reprezentanții Directoratului CEO, precum și liderii celor patru federații sindicale reprezentative. Discuțiile se vor axa în jurul situației celor 1.800 de angajați încadrați pe perioadă determinată. La finalul lunii iunie expiră contractele respectivă. Dacă nu vor fi găsite soluții pentru a le fi prelungite contractele, cei 1.800 de muncitori ar putea să devină șomeri. Nimeni nu știe de ce adiministrația CEO a lăsat pe ultima sută de metri rezolvarea problemei celor 1.800 de oameni.

Minerii nu mai pot fi păstrați la companie, pentru că angajatorul este obligat să menține nivelul cheltuielilor salariale ca în anul 2022. Aceasta pentru a avut acordul statului de a păstra profitul din anul trecut.

Cer prelungirea contractelor cu 3 luni

Federația Națională Mine Energie a trimis, recent, o adresă Directoratului Complexului Energetic Oltenia, prin care solicită prelungirea cu trei luni a contractelor pentru cei 1.800 de angajați încadrați pe perioadă determinată.

„Referitor la personalul angajat pe perioadă determinată până la data de 30.06.2023 este necesară prelungirea Contractelor Individuale de Muncă pe o perioadă de 90 de zile, pe următoarele considerente:

  • pentru anul 2023 conform proiectului de BVC prezentat la ședința de negociere, societatea are programat să realizeze o cantitate de energie electrică de 7,6 GWh, respectiv o cantitate de 15.200.000 tone de cărbune; – Ordonanța de Guvern 27/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul energetic, precum și pentru instituirea unor derogări, care a condiționat menținerea cheltuielilor de natură salarială la nivelul programat al anului precedent;
  • Diminuarea continuă a numărului de personal urmare a punerii în aplicare a Legii 197/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
  • Deficitul de personal înregistrat în prezent la nivelul fiecărei subunități, fapt ce pune în pericol siguranța funcționării utilajelor de excavare-haldare;
  • Riscul ca activitatea de producție în cadrul societății să se blocheze începând cu data de 01.07.2023.

Pentru a evita blocarea activității în cadrul societății solicităm Directoratului să efectueze diligențele necesare de prelungire a Contractelor Individuale de Muncă pe o perioadă de 90 de zile. În această perioadă în care vor fi clarificate toate aspectele Ordonanței de Guvern 27/2023, respectiv numărul de salariați care se vor pensiona”, conform Federației Naționale Mine Energie.

Guvernul promite

Guvernul a promis săptămâna trecută rezolvarea problemei celor 1.800 de salariați ai Complexului Energetic Oltenia încadrați pe perioadă determinată. Acestora le expiră contractele în data de 30 iunie. Nu pot fi prelungite pentru că la companiile de stat au fost plafonate cheltuielile cu salariile.

Premierul Marcel Ciolacu le-a promis greviștilor foamei de la CEO că Ordonanța de Urgență privind plafonarea va fi modificată până miercuri.

„Constantin Mitrescu, în ziua când a venit de la Târgu-Jiu, era sunat că se hotărâse să-i preia Minprest pe cei 1.800 de noi angajaţi. Constantin Mitrescu i-a spus lui Ciolacu că s-a întârziat cu Legea nr.197 şi că pe cei 1.800 îi dă la Minprest. Premierul a spus că l-a informat pe Weber, că au un proiect să modifice ordonanţa care obligă companiile de stat să nu majoreze fondul de salariu. Până miercuri, va fi publicat în Monitorul Oficial, ca să aibă efecte cât mai repede şi să rămână copiii ăştia în companie. Ciolacu a promis ferm că va rezolva treaba asta, să vedem dacă se va ţine de cuvânt.” a declarat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari din CEO.

Citește și: Medalii de argint și bronz obținute de doi elevi din Gorj la Balcaniada de Fizică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS