Un tânăr, de 29 de ani, din comuna tulceană Dăeni, s-a dus duminică după-amiază să se scalde în lacul din apropierea satului şi nu s-a mai întors acasă, scrie Agerpres.
Primele căutări au fost efectuate duminică după-amiază, cu un elicopter SMURD şi o ambarcaţiune a secţiei ISU din oraşul Măcin. Ele au fost întrerupte de o furtună care a afectat zona.
„Misiunea de căutare în lacul din Dăeni a fost reluată luni dimineaţă cu o ambarcaţiune şi patru pompieri. Lacul este într-o fostă carieră de piatră. În unele locuri are adâncimea de până la 20 de metri”, a precizat reprezentantul ISU Delta.
La finalul săptămânii trecute, un bărbat de 42 de ani, din comuna Turcoaia, a plecat la pescuit pe Dunăre şi nu s-a mai întors acasă. Trupul lui fost găsit ulterior într-un canal.
Citeşte şi: Şofer de Uber, împuşcat mortal de o pasageră care credea că vrea să o răpească