Un şofer a fost grav rănit, marţi dimineaţă, după ce taxiul pe care îl conducea s-a ciocnit cu un camion încărcat cu apă. Accidentul a avut loc pe DN 2 – E 85, în localitatea băcăuană Gheorghe Doja, informează Agerpres.
„În urma accidentului, a rezultat o persoană încarcerată, un bărbat în vârstă de 29 de ani, conducătorul auto din taxi. Persoana a fost extrasă şi predată echipajulu de pe ambulanţă“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Potrivit sursei citate, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri în zona accidentului.
Poliţiştii rutieri se află la faţa locului şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi: Bărbat reţinut după ce şi-a bătut soţia, a sechestrat copiii si a ameninţat poliţiştii cu cuţitul