Primăria Craiova mai cumpără şi alte terenuri pentru a extinde Cimitirul Dorobănție – Nisipuri. Autoritățile locale justifică această achiziție prin deficitul locurilor de veci la nivelul orașului. În cazul Cimitirului Dorobănție, primăria spune că nu mai dispune de alt spațiu necesar extinderii.
Nu este prima achiziţie de acest fel făcută de administraţia locală craioveană. De această dată, primăria cumpărăr trei terenuri aflate în imediata vecinătate a cimitirului. Terenurile aparţin unei societăţi, Tyrex Imobiliare SRL care a făcut primăriei o ofertă de vânzare.
Până la achiziţionarea propriu-zisă, primăria trebuie să stabilească preţul de pornire al negocierii. Acesta va fi stabilit pe baza raportului de evaluare care va fi supus ulterior aprobării Consiliului Local.
S-au mai cumpărat terenuri
La începutul acestui an, primăria şi-a arătat intenţia de a achiziționa un teren în suprafață de 12.490 mp situat pe strada Buzăului, în imediata vecinătate a cimitirului. Totodată administraţia craioveană mai cumpărăr şi un teren de 8.405 mp, situat pe strada Dorobanților nr. 52. Pentru cele două hectare de teren, municipalitatea va plăti în total 567.527 euro. Pentru vânzători, afacerea cu primăria este una profitabilă. Preţul de pornire al negocierii preţului de achiziţie a terenului de 12.490 mp de pe strada Buzăului este 1.829.139 de lei, echivalentul a 370.346 euro. În ceea ce priveşte celălalt teren dorit de municipalitate pentru extinderea cimitirului Dorobănţie,
conform raportului de evaluare, terenul în suprafață de 8.435 mp din acte și 8.405 mp din măsurători, situat pe strada Dorobanților, nr. 52, are o valoare de 973.977 lei, echivalentul a 197.181 euro (115,88 lei/mp echivalent 23,46 euro/mp). Valorile nu includ TVA, iar conversia lei/euro a fost făcută la cursul de referință BNR de 4,9395 lei/euro, curs valutar din 11.10.2022, data la care a fost inspectat imobilul şi făcută evaluarea.