O ştim pe Melis de când era micuţă, blondă. Un chip de o frumuseţe nordică. În timp ce pentru unii este un copil cu destinul frânt despre care au aflat din media sau de pe Internet, pentru noi, este copilul cuiva din ceea ce numim adesea familia Gazeta de Sud. Melis este una dintre fiicele fostei noastre colege, Ana. Nepoata fostei noastre colege, Gina. Poate de aceea ne găsim acum blocaţi în faţa cuvintelor care ni se amestecă în minte fără a se lăsa îmblânzite. Dar Melis merită un rămas bun frumos. Merită amintită pentru frumuseţea ei de copil şi nu pentru brutalitatea celui care i-a răpit-o.
Felul în care vedem lucrurile este evident alterat de întunecatele circumstanţe în care ne aflăm. Avem, fiecare, propriile mecanisme de apărare, propriile ecrane de autoprotecţie în faţa tragediei. Iar atunci când se întâmplă, ne şochează, dar cumva aceste mecanisme ne fac să filtrăm atrocităţile ca să putem funcţiona. Numai că atunci când tragedia ţinteşte atât de aproape, zidurile de protecţie crapă sub povara insuportabilă a realităţii.
Suntem oameni. Zilele acestea, în zidurile noastre au apărut fisuri. Poate mai mult decât alţii, nu ne-am putut explica de ce s-a întâmplat aşa.
E Craiova un oraş mai nesigur decât altele? Se putea evita crima? E normal să aruncăm vina pe poliţia locală? E de condamnat Primăria Craiova că nu a transmis niciun mesaj în aproape 48 de ore? Atâtea întrebări, atâta furie, atâtea degete îndreptate către unii sau către alţii şi atâtea moduri diferite de a transforma o tragedie absurdă într-un tribunal ad-hoc, cu vinovaţi de toate felurile. Cu presupuneri de toate felurile.
Dar în tot acest vârtej al furiei şi al suferinţei, să nu uităm de Melis şi Emanuel.
Melis a fost o copilă ca toţi copiii de vârsta ei, care trecea prin provocările adolescenţei şi se căuta pe sine. Prietenul ei, Emi, cum am aflat de la Ana că îi spunea, o făcea fericită. A cerut cavalereşte acordul părinţilor pentru prietenia fetei, venea în vizită, le cânta la chitară, făcea trucuri cu cărţi.
Grădina Botanică era locul unde mergeau adesea să facă picnic, să citească. „Copiii grădinii”, aşa le-a spus mama Melisei. În rucsacul Melisei, recuperat de Ana de la poliţie, erau cărţi cu mai multe fragmente subliniate.
Din nefericire, viaţa nu poate exista în globuri de cristal. De data aceasta totuşi soarta a fost despre altceva decât despre lacunele unui oraş. Aparent despre un ceas rău şi despre un atacator cu sânge rece, care ar fi putut, la fel de bine, să comită atacul asupra propriilor colegi de şcoală. S-a întâmplat să fie, în schimb, Melis şi Emanuel, care luptă acum să trăiască. Viaţa este uneori atât de insuportabilă încât ne dorim să o facem mai limpede căutând explicaţii care nu există…
Măcar dincolo de ea, sperăm ca Melis să fi găsit limpezimea şi liniştea. Fii puternică, Ana. Aşa cum ai spus şi tu, acum e rândul Melisei să vă aibă în grijă.
Pentru cei care îşi doresc să îşi ia rămas bun de la Melis, serviciul religios se va desfăşura la Biserica Sfântul Spiridon, sâmbătă, 1 iulie 2023, la ora 11.00, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Sineasca.
