2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriColegiul Pedagogic, o școală a noilor tehnologii de informare și educație. Oferta școlară pentru anul 2023-2024

Colegiul Pedagogic, o școală a noilor tehnologii de informare și educație. Oferta școlară pentru anul 2023-2024

Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan Velovan” Craiova se pregăteşte să întâmpine o nouă generaţie. Unitatea de învăţământ a lansat oferta educaţională, în aşteptarea absolvenţilor de ciclu gimnazial.

„Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan Velovan” își dorește a fi un spațiu generos și totodată stimulativ, axat pe nevoile, stilul de învățare și aspirațiile individuale, în care elevii să participe cu interes și plăcere la propria formare, atât la formarea inițială cât și la învățarea pe tot parcursul vieții. Misiunea școlii este aceea de a deveni o școală a noilor tehnologii de informare și dezvoltare a potențialului elevilor, a capacității de analiză și sinteză, astfel încât să se poată integra optim în societate”, transmite conducerea unității.

„Pornind de la o analiză competentă a mediului social, cultural și comunitar, considerăm că principala misiune a școlii noastre este să ofere șanse egale tuturor celor care se instruiesc și să realizeze o orientare școlară și profesională în concordanță cu aptitudinile și opțiunile fiecărui elev”, este de părere directorul Adrian Stroe.

OFERTĂ ȘCOLARĂ 2023-2024

Numărul de elevi care urmează cursurile la Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan Velovan” Craiova se regăsește anual în jurul cifrei de 1900 elevi, aceasta fiind și capacitatea pe care o poate cuprinde școala ca locație.
În anul școlar 2022-2023, frecventează școala un număr de 1863 de preșcolari și elevi, după cum urmează:

Învățământul preșcolar are 3 grupe cu 55 preșcolari
Învățământul primar are 22 clase cu 566 elevi
Învățământul gimnazial are 16 clase cu 422 elevi
Învățământul liceal are 29 de clase cu 820 elevi

Mediile de admitere pentru anul școlar 2022-2023

Filiera teoretică – profil real:
Specializarea matematică-informatică – 9,06
Specializarea științe ale naturii – 9,02

Filiera teoretică – profil umanist:
Specializarea filologie – 9,00

Filiera vocațională – profil pedagogic
Specializarea învățător – educatoare 9,06
Specializarea educator – puericultor 8,69

Numărul de locuri pentru anul școlar 2023-2024

Filiera teoretică – profil real:
Specializarea matematică-informatică 2 clase: 52 de locuri
Specializarea științe ale naturii 2 clase: 52 de locuri

Filiera teoretică – profil umanist
Specializarea filologie 1 clasă : 26 de locuri

Filiera vocațională – profil pedagogic
Specializarea învățător – educatoare 2 clase: 48 de locuri
Specializarea educator – puericultor 1 clasă: 24 de locuri

RESURSELE MATERIALE ALE UNITĂȚII ȘCOLARE

Colegiul dispune de o bază materială adecvată profilului său vocațional, dar răspunde și exigențelor pregătirii la nivel competitiv pe linia culturii generale: o bibliotecă generoasă, cu un fond de 26047 de volume, un muzeu al școlii, cabinet medicină general, cabinet stomatologic, spălătorie, sală de sport și 2 terenuri de sport, dar și sală de fitness. Cantina și internatul au o capacitate 150 de locuri.
Unitatea școlară dispune și de 3 laboratoare de informatică, laborator de geografie, de biologie, de fizică și de chimie.

Citeşte şi: Gorjeanul Mihai Bratu, medalie de aur la Olimpiada internațională de geografie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS