2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMajorări salariale în Sănătate, de la 1 august

Majorări salariale în Sănătate, de la 1 august

Majorări salariale în Sănătate, de la 1 august. Executivul a aprobat vineri o Ordonanţă de urgenţă care prevede majorări salariale pentru personalul de specialitate medico-sanitar angajat cu timp parţial care efectuează gărzi şi pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar care asigură asistenţă medicală.

Conform unui comunicat al Ministerului Muncii, începând cu data de 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar, care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă, şi personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar, care asigură asistenţa medicală, beneficiază şi de o indemnizaţie lunară brută, după cum urmează:

500 lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază;

1.000 lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi în afara normei legale de bază;

500 lei pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi;

500 lei pentru asistenţii medicali, tehnicieni de radiologie şi imagistică licenţiati, asistenţi medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţi medicali dentari licenţiati, asistenţi medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţi medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, potrivit Agerpres.

Indemnizaţie între 100 lei şi 300 lei lunar pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal

De asemenea, se va acorda o indemnizaţie între 100 lei şi 300 lei lunar pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează. Asta se va aplica pentru toate categoriile de personal, cu excepţia medicilor specialişti şi primari şi a biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor care efectuează lunar una sau două gărzi în afara normei legale de bază.

„Măsura adoptată urmează să se aplice până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice. Banii necesari acestor majorări pentru personalul din unităţile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, pentru eliminarea inechităţilor şi discrepanţelor din rândul salariaţilor din unităţile sanitare publice, se mai reglementează acordarea contravalorii voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, pentru cei care până la această dată nu au beneficiat de vouchere de vacanţă.

Instituirea unei limite clare a duratei concediului de odihnă anual de până la 38 de zile lucrătoare în funcţie de vechime

Actul normativ adoptat mai prevede instituirea unei limite clare a duratei concediului de odihnă anual de până la 38 de zile lucrătoare în funcţie de vechime, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului bugetar „Sănătate”.

Totodată, pentru facilitarea ocupării locurilor de muncă din sistemul de sănătate, se reglementează că salariaţii concediaţi prin concediere colectivă, în urma desfiinţării unei unităţi sanitare, au dreptul de a fi reangajaţi cu prioritate pe posturile reînfiinţate, în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă, în cadrul unui termen de 12 luni de la data la care au fost concediaţi. 

Citeşte şi: Polonia a reținut un jucător rus de hochei sub acuzația de spionaj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS