3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDoi răniți după ce o mașină de poliție s-a ciocnit cu un autobuz

Doi răniți după ce o mașină de poliție s-a ciocnit cu un autobuz

Doi poliţişti au fost răniţi, vineri seară, după ce o autospecială de poliţie aflată în misiune s-a ciocnit cu autobuz. Evenimentul rutier s-a produs în municipiul Ploieşti, informează Agerpres.

Accidentul rutier a avut loc la intersecţia străzilor Poştei cu Stadionului, o coliziune având loc între o autospecială de poliţie şi un autobuz condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani.

În urma impactului, cei doi poliţişti aflaţi în autospecială au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, nefiind înregistrate alte victime, precizează sursa citată.

Surse apropiate anchetei au precizat că echipajul era în misiune, iar maşina MAI avea pornite semnalele acustice şi luminoase.

Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Citește şi: Un bărbat a dat foc unei mașini pentru că nu i-a plăcut cum era parcată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS