Un TIR încărcat cu ulei alimentar s-a răsturnat, luni dimineaţă, pe DN 2A. Circulaţia a fost îngreunată în zona producerii evenimentului rutier, a anunţat Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
„Pe DN 2A Constanţa-Hârşova, la ieşire din localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, un autotren încărcat cu ulei alimentar s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând un sens de deplasare”, precizează Centrul Infotrafic.
Conform aceleiaşi surse, şoferul autovehiculului ar fi suferit răni uşoare, fiind evaluat medical la faţa locului.
Traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe un fir, până la eliberarea carosabilului.
Citeşte şi: Zeci de amenzi aplicate de ITM angajatorilor din Gorj