Un bărbat din California a ascuns moartea mamei sale timp de peste 30 de ani. În acest timp i-a încasat toate beneficiile din partea statului și armatei, scrie Digi24.
Donald Felix Zampach din Poway, oraș aflat la 30 km de San Diego, a încasat peste 830.000 de dolari din fonduri publice și aproape 30.000 de dolari din carduri de credit deschise fraudulos în decursul a 30 de ani.
Frauda a început în 1990, când mama lui Zampach a murit în Japonia. Exact înainte morții sale, Zampach a transferat dreptul de proprietate asupra locuinței ei din California asupra lui. Apoi a cerut intrarea în faliment personal în numele mamei sale, într-o variantă fără un plan de reeșalonare a datoriilor. În anii ce au urmat, Zampach i-a menținut active conturile la bănci. De asemenea, i-a falsificat semnătura și a depus declarații fiscale falsificate. Totodată, n-a raportat niciodată moartea mamei sale serviciilor sociale, astfel încât acestea să oprească plătile.
„Acuzatul nu doar a ridicat cecuri expediate către mama sa decedată. A fost vorba de o fraudă complexă, pe o perioadă de peste 30 de ani, care a necesitat înșelătorii pentru a nu fi expusă”, a declarat procurorul Grossman.
Donald Zampach a fost eliberat pe cauțiune în așteptarea verdictului. Prin acordul de recunoaștere a vinovăției, este obligat să vândă locuința din Poway și să vireze banii în contul datoriei de 830.000 de dolari.
Citește şi: Un bărbat a murit strivit de propriul cal, în timpul filmărilor unui videoclip muzical