2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSport52 de elevi au participat cu succes la proiectul ROSE

52 de elevi au participat cu succes la proiectul ROSE

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) Craiova a organizat, în perioada 19 iunie – 3 iulie, o nouă ediție a şcolii de vară intitulată „Sportul – factor motivațional pentru succes“, în cadrul proiectului ROSE privind învățământul secundar.

Pe parcursul celor două săptămâni, cei 52 de elevi au participat la diferite cursuri de vară în domeniul Știința Sportului și Educației Fizice și la ateliere de lucru specifice dezvoltării personale. Au beneficiat de consiliere profesională și orientare în carieră. S-au bucurat de o multitudine de activități sportive și recreative.

Elevii provin de la patru licee eligibile din SV Olteniei. În discuţie intră LPS Petrache Trișcu din Craiova, Colegiul Național Pedagogic Ștefan Odobleja din Dr. Tr. Severin, Liceul cu Program Sportiv din Slatina și Liceul cu Program Sportiv din Tg. Jiu.

La final, elevii au plecat mult mai motivați și mai pregătiți mental pentru etapa de acumulare și studiu, intens asociată mediului universitar, acesta constituind doar primul pas în obținerea excelenței în profesie.

ROSE este un program care își propune să contribuie la reducerea abandonului școlar în învățământul secundar și terțiar. De asemenea ţinteşte creșterea ratei de promovabilitate a examenului de bacalaureat. Este un program care și-a dovedit deja eficiența atât în învățământul preuniversitar, cât și cel universitar.

Citeşte şi: Concluziile lui Eugen Neagoe și Mihai Căpățînă după înfrângerea cu Lokomotiv Plovdiv

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS