Frații Auguste și Louis Lumière au fost cei care au deschis, din punct de vedere tehnic, era cinematografiei, odată cu inventarea aparatului lor, care combina funcțiile de cameră, fotocopiator și proiector.
În „Epoca de aur” a Hollywood-ului (1920-1960) au fost create filme de legendă ale cinematografiei, precum Citizen Kane, Casablanca, Gone with the Wind sau Psycho.
Fie că vorbim despre farmecul inconfundabil al unor actrițe ca Ingrid Bergman, Bette Davis, Greta Garbo, Vivien Leigh, despre arta tragicomică dusă la perfecțiune de Sir Charles Chaplin sau despre persuasiunea și fiorii dați de celebrul actor de filme horror Béla Lugosi, acea perioadă nu se poate compara cu nimic.
A fost epoca marilor pelicule, a artei totale, a succesului de casă.
Succes de casă care atunci venea de la sine, nu era ”căutat cu lumânarea” de producătorii speriați de potențiala lipsă de câștig.
Au urmat perioade cu specificuri diverse, cu mari filme ale cinematografiei europene, capodopere semnate de Bergman sau Tarkovski, între alții, dar și cu filme care au spart orice tipare, precum cele purtând ”marca” Alejandro Jodorowski sau Alejandro Amenabar.
A urmat ”revoluția” filmelor de groază moderne, cu serii ca ”The Grudge” sau ”Nightmare on the Elm Street”, cu regizori noi și talentați precum Alexandre Aja, după nume celebre ca Alfred Hitchcock sau John Carpenter, dar și cea a efectelor speciale și a filmelor de ficțiune de mare succes, începută chiar din 1977 cu celebra saga SF ”Star Wars”, a lui George Lucas.
De la DVD și file-sharing la platformele de streaming
Odată cu revoluția internetului, calculatoarele și paginile web ajungând în locuințele unui număr în continuă creștere de internauți, au avut loc schimbări și în modalitatea de vizionare a filmelor.
După epoca VHS, care astăzi ne apare ca având un iz de dantelă veche (similar cu patefonul sau pick-up-ul în domeniul muzical), a urmat perioada DVD-urilor (după o părere personală, pe nedrept marginalizată azi; DVD-urile și Blu Ray-urile oferă o experiență confortabilă și au avantaje pe care vizionarea online nu le oferă, printre care scene-bonus, finaluri alternative, mini-interviuri, dar și dreptul de proprietate ”pe viață” asupra filmului achiziționat).
Însă, ca întotdeauna, s-a găsit și o modalitate de a eluda varianta legală, prin piratarea filmelor și plasarea lor în rețele de partajare de fișiere. A fost chiar o ”perioadă de glorie” a file-sharing-ului, când nimeni nu recunoștea, dar toată lumea descărca filme de pe Internet.
Treptat, însă, și această ”epocă” a început să apună, nu doar de teama consecințelor legale, dar și pentru că au apărut și s-au răspândit tot mai multe platforme de streaming legale, care încearcă să-și diversifice permanent conținutul, printre cele mai cunoscute care sunt disponibile și în România numărându-se Netflix, Mubi, HBO Max, Disney+, Amazon Prime, Sky Showtime, Filmbox, dar și portalul autohton TIFF Unlimited.
Dezavantajul ”ieșirii din ofertă” a anumitor filme (care astfel nu mai pot fi revizionate sau a căror vizionare nu poate fi amânată la nesfârșit) este compensat de avantajul împrospătării permanente cu titluri mai vechi sau mai noi, din diferite genuri, menite să satisfacă exigențele unei game extinse de cinefili.
Scenarii repetitive, multe remake-uri și efecte speciale
Deși epoca modernă a cinematografiei a dat și unele filme de certă valoare (de exemplu anumite pelicule semnate de cineaști precum Almodovar, Amenabar, Nolan, Scorsese, Aronofsky, von Trier și alții), ea se află într-un evident declin.
Nu doar că farmecul și originalitatea începuturilor nu se mai regăsesc în creațiile de azi, dar scenariile sunt tot mai clișeistice, repetitive (mai ales în cazul filmelor proiectate să aibă succes la publicul larg), remake-urile sunt tot mai multe (și inutile), iar efectele speciale, fie ele 3D sau nu, par a acapara tot mai mult atenția.
(Am văzut în 3D unul dintre filmele Star Wars turnate mai recent, însă înainte de epoca Disney. A fost o experiență interesantă și pe care aș recomanda-o și altora, însă la cinema nu trebuie să te duci doar pentru efecte vizuale, pentru experiență senzorială. Cinema-ul are de spus o poveste, nu este drog vizual).
Ce urmează?
Dacă prezentul nu ”sună bine”, cele mai vizionate filme având o calitate artistică ce poate fi pusă sub semnul îndoielii, cred că viitorul va aduce o renaștere.
Nu una în varianta apocalipsei zombie, ci una a valorilor autentice.
Sunt cineaști de valoare care încă mai au un cuvânt de spus, dar și unii pe care încă nu-i cunoaștem, care nu au apucat să se afirme.
Sunt încă povești noi de zis, nu doar scenarii reluate la infinit.
La un moment dat, valoarea va începe din nou să primeze, iar atunci când va avea loc mult-dorita fuziune film de calitate-film cu succes de box-office (care a mai existat în istorie, deci se poate repeta), cred că viitorul cinema-ului va fi asigurat.
Mihai Gîndu
