Campionul mondial argentinian Angel Di Maria a semnat cu Benfica Lisabona, prima echipă la care a evoluat în momentul sosirii sale în fotbalul european. Anunţul a fost făcut miercuri seară de către clubul portughez, citat de Agerpres.
Di Maria, ajuns la 35 de ani, a preferat să revină la Benfica, unde a mai jucat între 2007 şi 2010. În cariera sa a mai evoluat la Real Madrid, Manchester United, Paris Saint-Germain şi Juventus Torino.
Fotbalistul argentinian a postat pe contul său de Instagram un montaj cu două fotografii din prima sa perioadă petrecută la Benfica. „Ne întoarcem mereu în locurile în care am fost fericiţi“, a notat starul argentinian.
Clubul portughez nu a precizat durata contractului semnat de Angel Di Maria. Presa locală susţine că acesta ar fi valabil până la finalul sezonului viitor.
Citeşte şi: Eugen Neagoe şi Atanas Trică, după victoria cu Slavia Sofia