-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaKlaus Iohannis va participa la Summitul NATO de la Vilnius

Klaus Iohannis va participa la Summitul NATO de la Vilnius

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi şi miercuri, la Summitul NATO de la Vilnius, Republica Lituania, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, la Summitul de la Vilnius, care are loc într-un moment critic pentru securitatea euroatlantică, în al doilea an de la începerea agresiunii ruse asupra Ucrainei. Liderii aliaţi vor evalua implementarea deciziilor adoptate la reuniunea de la Madrid din 2022, când a fost adoptat şi Conceptul Strategic în vigoare. Se va pune accent pe consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare. De asemenea, un obiectiv important vizează sprijinul politic şi practic pentru Ucraina, precum şi realizarea de progrese concrete în direcţia aderării sale la Alianţă.

Cooperarea cu partenerii NATO va fi consolidată

„Semnificaţia deosebită a acestei reuniuni la vârf este generată de faptul că va reflecta modul în care comunitatea euroatlantică continuă să îşi articuleze răspunsul faţă de mediul actual de securitate serios afectat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta se referă inclusiv la asigurarea unei prezenţe Aliate întărite pe Flancul Estic. Este vorba despre alocări de forţe, echipamente şi capabilităţi. Totodată, cooperarea cu partenerii NATO va fi consolidată inclusiv în privinţa dialogului politic”, arată Administraţia Prezidenţială.

Citeşte şi:Gregorian Bivolaru are de primit 50.000 de euro daune morale de la stat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS