6.7 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPompierii mehedințeni vin în sprijinul fermierilor

Pompierii mehedințeni vin în sprijinul fermierilor

Pompierii mehedințeni vin, în acest weekend, în sprijinul fermierilor cu o serie de recomadări pentru evitarea incendiilor.

Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi vor desfăşura activităţi preventive de îndrumare și control printre fermieri.

Trebuie să fie respectate regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase.
Pentru evitarea înregistrării unor pagube materiale însemnate, care pot afecta fermierii, dar și mediul înconjurător, pompierii mehedințeni le reamintesc acestora câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor.

Recomandări

Măsurile care trebuie respectate pentru a se bucura de recolte și a nu-și pune viața în pericol:

  • Lanurile de cereale se vor izola prin fâşii arate cu lăţimea de minim 20 m față de drumuri sau păduri și de 50 m față de calea ferată.
  • Direcţia de recoltare a combinelor va fi în direcția opusă vântului predominant.
  • Toate utilajele agricole vor fi supuse reviziei tehnice, eventualele defecțiuni fiind înlăturate înaintea punerii în exploatare.
  • Maşinile se vor parca pe câmp la o distanţă de cel puțin 100 m faţă de lanurile nerecoltate şi 50 m faţă de construcţii, clădiri sau cale ferată.
  • Lucrările de reparaţii şi alimentare cu carburanţi si lubrifianţi se vor face în locuri special amenajate, la o distanţă de 100 m faţă de lanul de cereale.
  • Fumatul, iluminatul cu flacără deschisă sau folosirea focului deschis în lanuri, pe miriște sunt strict interzise.
  • Paiele rezultate în urma recoltării cerealelor se vor strânge în maxim 2 zile, iar miriștea se va ara.
  • Se interzice arderea miriştilor şi a vegetației uscate potrivit legislației în vigoare.

Citește și: Șase morți și zeci de răniți într-un incendiu la un azil de bătrâni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS