-0.5 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalRomânia a trecut spectaculos de Germania şi e în grupele principale la Euro U19

România a trecut spectaculos de Germania şi e în grupele principale la Euro U19

Selecţionata României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin Under-19 – W19 EHF EURO 2023, de la Piteşti şi Mioveni, după ce a învins echipa Germaniei cu scorul de 35-30 (18-15), duminică, în Piteşti Arena, în ultimul său meci din Grupa B.

Tricolorele erau obligate să câştige după eşecul suferit în faţa Portugaliei (30-36).

După un început bun al Germaniei (2-0), România a controlat jocul, fiind condusă ultima oară cu 9-8 (min. 17). La pauză, tricolorele aveau trei goluri în plus pe tabelă, 18-15, iar în repriza secundă diferenţa a crescut la opt goluri, 24-16. Germania a avut o revenire remarcabilă şi s-a apropiat la un singur gol, 26-27 (min. 53), dar România a gestionat bine finalul şi a câştigat cu 35-30.

Maria Diana Lixăndroiu şi Alisia Lorena Boiciuc au marcat câte 7 goluri, Mihaela Andreea Mihai 6, Mariam Nadia Mohamed 6, Anamaria Mihaela Grigore 4, Rebecca Geamănu 2, Cristina-Elisa Danciu 1, Denisa-Roxana Romaniuc 1, Lavinia Ioana Florea 1.

România, care a intrat fără punct în Grupa principală I, va întâlni în continuare Suedia şi Elveţia.

Primele 13 clasate la Europeanul din judeţul Argeş se vor califica la Campionatul Mondial de junioare (U20) din Macedonia.

Citeşte şi: Canotaj / Încă o confirmare! Şase medalii pentru România la Cupa Mondială III

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS