0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn şofer beat care a făcut accident a minţit că la volan era pasagerul care murise

Un şofer beat care a făcut accident a minţit că la volan era pasagerul care murise

Un şofer din Suceava s-a urcat beat la volan și a făcut un accident în care şi-a pierdut viaţa pasagerul din dreapta. Ca să scape basma curată, șoferul le-a spus polițiștilor că mortul condusese mașina, scrie Monitorul de Suceava.

Oamenii legii l-au prins cu minciuna și, în baza „Legii Anastasia”, promulgată vineri, l-au trimis direct după gratii pentru ucidere din culpă.

Accidentul mortal a avut loc duminică, în jurul orei 20.00, pe drumul comunal 85 E care leagă Dornișoara de Poiana Stampei.

Bărbatul consumase băuturi alcoolice și se afla în mașină cu un prieten. A pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul pe partea dreaptă.

Pasagerul din dreapta a murit, iar medicii ajunși la locul accidentului nu au mai putut decât să constate decesul.

Pentru a scăpa basma curată, șoferul a încercat să dea vina pe mort. Le-a spus polițiștilor că acesta ar fi condus mașina, însă cercetările au scos la iveală adevăratul vinovat.

Aparatul etilotest a arătat că bărbatul avea 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Șoferul a fost reținut pe loc pentru 24 de ore. A fost acuzat de ucidere din culpă și conducere în stare de ebrietate.

Luni, judecătorii de la Vatra Dornei au decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit Monitorul de Suceava, acesta este primul caz din Suceava care intră sub incidența „Legii Anastasia”, promulgată vineri.

Legea poartă numele unei fetițe ucise pe 1 iunie 2022 de o șoferiță fără permis şi prevede închisoare pentru șoferii beți, drogați sau fără permis care produc accidente mortale.

Citește şi: Şoferul unui autoturism a murit după ce a intrat într-o cisternă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS