3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO femeie şi fiica ei de trei ani, salvate din Dâmboviţa

O femeie şi fiica ei de trei ani, salvate din Dâmboviţa

O femeie şi fiica ei de trei ani au fost salvate, miercuri dimineaţă, de poliţişti, din râul Dâmboviţa. Fetiţa s-a dezechilibrat şi a căzut în apă, iar mama ei a intrat să o scoată, scrie News.ro.

Poliţiştii de la Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi miercuri, în jurul orei 06.00, prin 112, că o fetiţă ar fi căzut în râul Dâmboviţa. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au acţionat imediat. Ei le-au scos din râu pe fetiţă şi pe mama acesteia, care intrase în apă pentru a o salva.

Oamenii legii le-au acordat primele îngrijiri medicale până la sosirea unui echipaj de prim ajutor, ambele fiind cooperante şi conştiente.

Fetiţa şi mama ei au fost transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Din primele cercetări s-a stabilit că fetiţa ar fi căzut în râu după ce s-a dezechilibrat când a aruncat o piatră în apă.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 26 Poliţie pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Citeşte şi: Târgu Jiu: Bărbat bătut în mașina unei școli de șoferi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS