Funcționarii din cadrul unei primării din Gorj vin mai devreme la serviciu. Astfel, edilii comunei Bumbești-Pițic au decis ca săptămâna aceasta programul să înceapă la ora 07.00 și să se încheie la 15.00.
Măsura a fost luată din cauza caniculei.
„Având în vedere că și în zilele care urmează, sunt prognozate temperaturi caniculare, cu un mare disconfort termic, autoritatea noastră locală, a hotărât ca programul de lucru, pe parcursul acestei săptămâni, să înceapă la orele 7.00, de dimineață, și să se termine la orele 15.00, după amiază, pentru a veni în sprijinul acelora dintre dumneavoastră care aveți de rezolvat probleme administrative, prin evitarea oricărei situații neplăcute generate de temperaturile foarte ridicate din timpul zilei”, conform unui anunț al Primăriei Bumbești-Pițic.
Citeşte şi: Detector subacvatic unic în țară, prezentat marți în Gorj